CONCERT
Concerte în Bucureşti
Dacă tot a trecut Crăciunul, e cazul să vă reveniţi din amorţeală şi să ţopăiţi binemeritat la câteva concerte care au loc azi, cum ar fi cel de la Big Mamou, de la ora 9 seara, cu Sihaya pe post de conducători de grup. În acelaşi timp, în Downstairs va concerta Karma, de la aceeaşi oră. Dacă aceste două cluburi nu v-au atras, atunci mai aveţi o opţiune, şi anume la Becker Brau Live Music, care, începând de azi până pe 30 decembrie, de la ora 8 seara, găzduieşte o serie de reprezentaţii live cu Christian Becker & Trupa Asha.
TEATRU
Spectacolul de la ora 19
Dacă în locul unui concert preferaţi un moment cultural, adică o piesă de teatru, atunci puteţi opta pentru Ultima femeie a seniorului Juan, care se joacă la Teatrul Odeon, de la ora 19. Piesa este scrisă de Leonid Juhovitki, în traducerea Mariei Dinescu. Vladimir Gramov este responsabil pentru regia şi luptele scenice, iar autorul scenografiei este Vittorio Holtier. În ce priveşte distribuţie, îi puteţi vedea pe Florin Zamfirescu, Katia Pescariu, Ionel Mihăilescu, Irina Mazanitis, Mugur Arvunescu, Gabriel Pintilei, Mircea Constantinescu, Angela Ioan, Dimitri Bogomaz, Ionuţ Kivu şi Relu Poalelungi. Durata spectacolului este de 2h30’, iar preţul unui bilet întreg este de 12,6 lei, iar pentru cel redus de 6,3 lei.
Tot de la ora 19 are loc în Sala Atelier a Teatrului Naţional spectacolul de teatru multimedia de Oscar Wilde Privighetoarea şi trandafirul. Regia este semnată de Carmen Vidu, iar în rolurile principale joacă Marius Manole, Carmen Ungureanu şi Eduard Dumitru.
PETRECERE
Muzică electronică în 5 cluburi
Cei mai activi dintre voi trebuie să ştie că se întâmplă o mulţime de petreceri în această seară în Capitală, în mai multe cluburi. În Expirat va fi Bully, împreună cu Toma San, pentru o seară de drum’n’bass ca la car