Ce sanse are noul vehicul electoral al lui Traian Basescu, PD-L, sa castige viitoarele alegeri? si ce sanse are acest nou partid, totodata, sa nu devina al treilea esec al schimbarii, dupa CDR si D.A.? Sunt acestea doua corelate in vreun fel? Cand pesimistii de sfarsit de an prezic ca votantul autonom si de buna-credinta se pregateste sa voteze – din nou! – raul cel mai mic, sa examinam cu realism sansele ultimei forme de reincarcare a "schimbarii", Partidul Democrat-Liberal.

In primul rand, as vrea sa spun ceva despre diabolizarea cu anticipare a unui partid prezidential. Daca Franta poate avea o majoritate pentru presedinte, nu pricep de unde vine atata ipocrizie romaneasca pe tema asta. Pretentia ca presedintele sa fie apolitic pe timpul mandatului este absurda. Mitterrand a fost cat se poate de socialist si Chirac cat se poate de gaullist cata vreme au fost la Elysée, conducand din umbra vechile lor partide, ca si guvernul. Acesta e semiprezidentialismul. Asa functioneaza si nu poate functiona altfel. E adevarat, merge prost combinat cu sistemul electoral proportional, care produce largi coalitii, in care intra si partide ce nu au legatura cu presedintele. Faptul ca Traian Basescu vrea sa schimbe acest sistem pe unul ca in Franta este perfect logic, este singura cale de a degripa motorul nostru constitutional. O schimbare de sistem electoral este dificila, dar este oricum mai usoara decat una de Constitutie. Spun inca o data clar si raspicat pentru toti cei care refuza sa priceapa: o schimbare radicala de Constitutie in Romania este imposibila, iar a-i cultiva publicului ideea ca numai asa putem guverna bine este o recunoastere a unui impas total. Cei care cred ca solutia este sa scape de Basescu si sa ne faca republica parlamentara ignora in plus si tendinta europeana catre democratie directa. Votantilor europeni li s-a cam facut lehamite de part