Creditele acordate de catre banci presupun o serie de avantaje, dar si cateva conditii de acordare a acestora, pe care consumatorii trebuie sa le cunoasca la momentul achizitionarii produsului sau serviciului, pentru a putea face o alegere care sa corespunda nevoilor lor.
In acest sens, inainte de incheierea contractului privind acordarea unui credit, indiferent de tipul de credit solicitat (de consum, ipotecar, imobiliar, de nevoi personale, auto, carduri de credit etc.) operatorii economici creditori au obligatia sa le prezinte consumatorilor informatiile necesare privind contractele respective.
In perioada sarbatorilor, a sezonului specific al cadourilor, cand foarte multi consumatori apeleaza la serviciile de creditare ale bancilor pentru a putea cumpara produse mai multe sau mai scumpe, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) atrage atentia acestora sa verifice cu atentie toate informatiile cu privire la credite: dobanzile atractive practicate de unele banci, prezentate in materiale sau spoturi publicitare, cerand precizari suplimentare despre conditiile de creditare; conditiile clare de modificare a dobanzii, mai ales ca in majoritatea contractelor de credit apar clauze de tipul "Banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanda in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara"; conditiile de creditare, inainte de a incheia contractul de credit, despre asigurarile percepute de banca, aferente creditului solicitat, fie ca sunt asigurari de viata sau imobiliare, acestea urmand a fi cesionate in favoarea bancii pe perioada de derulare a contractului; prevederile in contracte referitoare la conditiile in care banca transmite datele personale ale rau-platnicilor la Biroul central de Credit; mentiunile in contracte sau in pliante ale diverselor comisioane, dobanzi sau taxe, pentru care trebuie sa ceara precizar