Obiceiul pământului vine din moşi-strămoşi, aşa că nimeni nu ar îndrăzni să schimbe ceva. Asta e povestea descântecelor de la ţară, pe care sătenii le folosesc şi azi, ca pe Obiceiul pământului vine din moşi-strămoşi, aşa că nimeni nu ar îndrăzni să schimbe ceva. Asta e povestea descântecelor de la ţară, pe care sătenii le folosesc şi azi, ca pe medicamente, să scape de orice boală. Mulţi sunt gata să jure că bine le-a mai mers după ce au trecut prin ritualul "doftorului".
Bat în poarta unei case mici, cu o curte "subţire", semn de om cu posibilităţi reduse. Nici pomeneală de babă, că femeia care îmi răsare în faţă are doar 41 de ani.
Mică de statură, cu părul răvăşit de treabă, nişte haine aruncate pe ea la nimereală şi vorba grăbită. Se mai adună între timp ceva lume în jurul nostru, aşa că până la urmă întrevederea se transformă într-o şedinţă publică. Asta se întâmplă în comuna Perieni, din judeţul Vaslui.
Lapte de ţigancă
Şi uite aşa începe povestea Elenei Mihălceanu, vindecătoarea. Zice că la început, ca neştiutoare în domeniu, se ducea la babe în sat, cu copilul ei, ca toată lumea, dacă prichindelul avea ceva.
Altă femeie sare cu ţâţa ţigăncii, un obicei care se practică şi azi. Asta se face când e copilul mic, îl "închiriezi" la o ţigancă, pentru câteva ore, să-i dea să sugă din laptele ei. E un fel de vaccin, îmi dau eu cu părerea, iar asistenţa mă aprobă.
Talentul se fură
Să deprinzi darul descântatului e ceva cu totul aparte. Asta se "fură" de la "profesionişti", aşa e rânduiala. "Mă tot duceam la o femeie din sat, am luat de la ea taina", aflu de la interlocutoarea mea, meştera. De ani buni vin oamenii la ea, nu le cere nimic, doar ce vor ei să dea, ceva simbolic, nu e o afacere, dar trebuie să dai ceva, orice, că numai aşa merge vraja.
"Ştiu o
