Alexandru Dobrescu Ca si anii ce l-au premers, 2007 a fost plin de deziluzii. Pe toate planurile si la toate nivelurile.
Si in acest an, treburile politice le-au invartit aceiasi vrednici barbati, care reusisera performanta de a ne dezamagi pana atunci. Lor le datoram tulburarea apelor pana la deplina opacitate, gratie careia aprecierea raporturilor de forte pe campul politicii a devenit la fel de sigura ca si ghicitul in bobi. Am ajuns in pasionanta situatie de a nu mai sti cine e la putere si cine sta in opozitie, cine conduce tara si cine se recomanda drept solutie alternativa. Mai mult ca niciodata, alegerile ce se profileaza in 2008, exersate prin doua referendumuri cu rezultate ce se bat cap in cap, vor ridica dinaintea sastisitului electorat insolubila intrebare: cui sa-i dai votul, cand - pe fata ori pe dedesubt - toate partidele au participat nemijlocit la dezastruoasa guvernare a tarii?
Cabinetul de dreapta, alcatuit in majoritate din nepriceputi si smecheri, a putut supravietui numai cu concursul neprecupetit al stangii, care nu a avut nici macar decenta de a gasi justificari cat de cat originale pentru impardonabila cardasie, invocand tot sifonata lozinca a interesului national, ce nu ar lasa-o sa puna geana peste ge(o)ana.
Despovarata de principalele intreprinderi rentabile, bruma de economie nationala, care isi pemitea cu un an inainte sa mai «duduie», si-a luat o binemeritata odihna, rastimp cum nu se poate mai nimerit pentru ca ingeniosii de toate culorile sa se intreaca in a o despuia si de putinele vesminte inca nescoase la mezat. Alimentata artificial din truda «capsunarilor» si a altor categorii profesionale inventate in vremea din urma, ea a lasat unora impresia ca e vie si nevatamata, cateva bune doze de vitamine europene fiindu-i indeajuns ca sa o ia din loc. Insa ravnitele vitamine, capabile sa mai fortifice
