Uşor, uşor, obiceiurile ce-mi stărnesc atăta nostalgie au dispărut, o dată cu ţăranii de atunci. Nici "pluguşorul" nu mai e, nici "sorcova" şi căte altele. "Lumea s-a prefăcut", zicea bunica, şi-n vorbele sale pline de tălc se rezumă intreaga filozofie a schimbării tradiţiilor. In curănd, specificitatea romănească nu va mai semăna deloc cu ceea ce am pomenit noi, metecii rătăciţi incă pe Planeta Globalizării. Colindătorii au păşit dincolo şi nu ne-au lăsat decăt bătături imburuienate şi obloane trase a pustietate. Pretenţiile Europei ne izgonesc ultimativ din datinile timpului mitologic.

In ajunul Crăciunului mă trezeam cu noaptea in cap şi plecam la "boboneţi". Colindam prin sat, pănă la ivirea zorilor, dimpreună cu o verişoară şi cu un vecin, amăndoi mai mici. Cănd se lumina de-a binelea, ne intorceam acasă cu geacurile pline cu covrigi şi boboneţi, nişte colăcei in forma literei opt. Ii impărţeam frăţeşte şi ne vedeam de ale noastre. Eu o zbugheam lăngă sobă şi-mi dezgheţam degetele amorţite de ger. Le răsfiram deasupra focului molcom şi-i urmăream pe bunici cum se pregăteau de tăierea porcului. Tata-mare işi lua fiii, mai chema doi, trei vecini şi dispăreau toţi in fundul oborului. Acolo legau porcul, petrecăndu-i o sărmă peste răt, şi-l tărau afară din cocină. Bietul animal ţipa inspăimăntat şi se zbătea straşnic să scape. Sărmanul nu ştia că de soroc nu scapă nimeni, animal sau om. Bărbaţii aceia vănjoşi şi aprigi il trăgeau cu putere şi apoi, printre injurături şi indemnuri aspre, il trănteau pe pămăntul proaspăt măturat de zăpadă. Mă băgam şi eu intre ăi mari şi apucam străns un picior dindărătul rămătorului. Aveam senzaţia că sunt folositor şi important, de parcă fără mine crima ritualică n-ar fi izbutit să se implinească. In sufletul meu de copil crud plăngeau cohorte de ingeri. Ii auzeam cum mă imploră să-i dau drumul patrupedului