Grupul american General Motors negociază cu autorităţile din Braşov, Cluj şi din Bulgaria relocarea unei fabrici Opel. Potrivit informaţiilor din mediul de afaceri, GM ar intenţiona să investească 500 de milioane de euro într-o fabrică ce urmează să aibă 4.000 de angajaţi.
La începutul acestui an, General Motors a negociat chiar achiziţia platformei industriale Tractorul SA, dar a renunţat după ce a aflat că trebuie să cumpere societatea şi să o repună pe picioare.
În luna august au demarat negocierile cu autorităţile clujene, dar, în paralel, se discută pentru locaţii în Braşov sau în Bulgaria. O decizie în ceea ce priveşte viitoarea locaţie a fabricii General Motors urmează să se ia abia în vara lui 2008. Grupul american General Motors negociază cu autorităţile din Braşov, Cluj şi din Bulgaria relocarea unei fabrici Opel. Potrivit informaţiilor din mediul de afaceri, GM ar intenţiona să investească 500 de milioane de euro într-o fabrică ce urmează să aibă 4.000 de angajaţi.
La începutul acestui an, General Motors a negociat chiar achiziţia platformei industriale Tractorul SA, dar a renunţat după ce a aflat că trebuie să cumpere societatea şi să o repună pe picioare.
În luna august au demarat negocierile cu autorităţile clujene, dar, în paralel, se discută pentru locaţii în Braşov sau în Bulgaria. O decizie în ceea ce priveşte viitoarea locaţie a fabricii General Motors urmează să se ia abia în vara lui 2008.