Sub Daniel Ciobotea, Biserica Ortodoxă Română încearcă să joace o carte activă. Dacă mă iau după semnele presărate în lunile de când ne păstoreşte fostul mitropolit al Moldovei, terenul ales de mult Prea-Activenia Sa nu e din cele mai fericite. M-aş fi aşteptat din partea unui posesor de doctorate în protestantism să fi învăţat ceva din operele de binefacere ale acestei religii. La câtă energie are, eram sigur că va umple ţara de cămine pentru bătrâni şi copii abandonaţi, că se va implica într-o veritabilă campanie de curăţire spirituală. N-a făcut-o încă şi nici nu sunt semne c-o va face vreodată. Până una-alta, Daniel Ciobotea trudeşte la viziunea faraonică a bisericii Mântuirii Neamului şi se implică activ în afaceri. Ambiţia de a face din BOR o instituţie solidă financiar nu e greşită în sine. Mai puţin fericite sunt semnele pe care BOR le transmite spre restul societăţii prin implicarea în teme şi acţiuni în care o sobră reţinere ar fi salutară.

Cea mai recentă ieşire în arenă a Patriarhiei se referă la o carte: Versetele satanice, de Salman Rushdie, apărută la Editura Polirom. E binecunoscută istoria zbuciumată a acestei cărţi şi a veritabilului blestem atras asupra autorului ei. Condamnat la moarte de regimul fanatico-fundamentalist al lui Khomeyni, Salman Rushdie trăieşte, de aproape douăzeci de ani, într-un regim de teroare, vânat de extremiştii religiei musulmane pentru suma imensă de bani pusă pe capul său. E adevărat că în ultimii ani tensiunea pare să se mai fi relaxat. Rushdie a avut mai multe prezenţe publice şi fanatismul căpeteniilor islamice n-a mai găsit ecoul de care se bucura la începutul anilor '90. În nici una din ţările unde s-a tradus cartea n-au mai fost incendiate vitrinele librăriilor şi traducătorii n-au mai fost ucişi - aşa cum s-a întâmplat în trecut.

Cu atât mai regretabilă e ieşirea în arenă a Patriarhiei Române, într