2007 a fost un an foarte bun pentru handbalul Romanesc, cu un loc patru la mondialul feminin din Franta si cu doua cupe europene castigate, una la feminin si una la masculin.
Nationala feminina a adus cel mai bun rezultat al anului in sporturile de echipa, cu clasarea in primele patru locuri la turneul final al Campionatului Mondial din Franta, desi impresia generala a fost cea a unei echipe obosite si lipsita de solutii.
Generatia condusa de Luca si Hutupan a facut cel mai bun joc in sfertul de finala cu Franta, in fata unei sali arhipline, in care gazdele au inceput fulminant partida, dand impresia ca vor rezolva repede meciul pentru un loc in semifinale.
Romania a revenit senzational in repriza secunda cu interul Brasovului Cristina Neagu excelenta la 9m si dupa patru reprize de prelungire, fetele lui Tadici si Musi au incheiat socotelile cu aroganta echipa franceza.
Din nou semifinale la mondiale pentru Romania, dupa cele din 2005 in fata Ungariei. De aceasta data in fata cosmarului din ultimii ani, Rusia. Campioanele mondiale de la Sk.Petersburg nu au lasat nici o sansa romancelor pe care le-au invins categoric, cu 30-20. Iar pentru noi finalul competitiei se juca in meciul pentru locul 3, unde intalneam din nou Germania.
Am jucat bine, am condus in permanenta, insa am pierdut in prelungiri cu 36-35 si performanta locului 4 la mondiale s-a transformat imediat intr-o serie de acuze la daruirea jucatoarelor in teren si la alcatuirea lotului de catre antrenori.
Obiectivele au fost insa indeplinite: clasarea in primele patru locuri la mondiale si organizarea unui turneu preolimpic pentru Beijing 2008. Nationala noastra va evolua in luna martie, in compania Angolei, Japoniei si Croatiei, ocupantele primelor doua locuri la turneul de la Valcea (cel mai probabil), urmand sa se califice la Jocurile