Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braun, mulţumit de realizările din 2007

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 decembrie 2007 ·

Nicu Braun, directorul adjunct al Direcţiei pentru Sport a Judeţului (DSJ) Dolj, este foarte mândru de realizările din anul care tocmai se încheie. Graţie banilor veniţi cu promptitudine de la ANS, DSJ Dolj a reuşit în 2007 să renoveze săli şi să construiască spaţii unde sportivii pot să-şi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii.

„A fost un an extraordinar. ANS ne-a răspuns la toate solicitările. Am renovat Sala Sporturilor de la Voinţa, vestiarele atleţilor de la stadionul „Ion Oblemenco“, am pus inclusiv centrală separată, iar în luna decembrie ne-am apucat de refacerea pistei de atletism de la stadion, tot cu firma germană Polytan. Federaţia Română de Atletism, prin amabilitatea domnului preşedinte Sorin Matei, ne-a dotat cu un sector nou pentru aruncări (disc, greutate, ciocan). Altă realizare este parteneriatul cu o firmă privată, care a construit la stadion trei terenuri de fotbal sintetice. DSJ beneficiază de terenuri patru ore pe zi, iar din închirieri numai în trimestrul patru al acestui an am obţinut 30.000 de lei. Tot anul acesta, am înfiinţat centrul de recuperare şi refacere Eden, dotat cu aparatură de ultimă generaţie“, a spus directorul adjunct al DSJ Dolj.

Piscina acoperită, un vis realizabil

Printre proiectele din 2008 ale Direcţiei, prioritate au finalizarea lucrărilor la grupul de săli de la stadionul „Ion Oblemenco“, reparaţiile capitale la cantonamentul din Lunca Jiului, acolo unde stau jucătorii Universităţii Craiova înainte de meciuri, şi termoizolarea exteriorului sediului DSJ, de pe strada Gheorghe Doja. Nicu Braun speră că Sala Polivalentă va fi gata cât mai repede şi că oraşul Craiova va avea o piscină acoperită: „Să sperăm că Sala Sporturilor se va face mai repede, iar ca un vis personal, voi face toate demersurile ca DSJ să obţină fonduri pentru realizarea unei piscine acoperite la stadionul „Ion Oble

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 40 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 26 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 55 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 48 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°