Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rupturile şi întinderile musculare nu se mai plătesc

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 decembrie 2007 ·

Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu nu vor mai fi plătiţi de club pe perioada convalescenţei, după ce au suferit o ruptură sau întindere musculară, măsura urmând să fie aplicată din anul 2008. Pe considerentul că aceste tipuri de accidentări apar din vina jucătorului, gruparea gorjeană nu va mai achita rata din contract şi salariul pe perioada cât fotbalistul nu este apt de joc. „Rupturile şi întinderile nu vor mai fi plătite. Este o măsură pe care au adoptat-o foarte multe cluburi şi se consideră că aceste două tipuri de accidentări sunt din vina jucătorului. Ori nu ia medicaţia prescrisă, ori nu respectă regimul de alimentaţie“, a declarat preşedintele pandurilor, Marin Condescu. Echipa din Târgu Jiu s-a confruntat în prima parte a campionatului cu foarte multe accidentări, Păcurar, Vasilache, Vătavu, Vintilescu, Dedu, Orac, Edimilson şi Dragomir acuzând rupturi fibrilare sau întinderi. Păcurar şi Vasilache, doi dintre jucătorii importanţi ai echipei, au fost indisponibili perioade îndelungate, primul - patru luni, iar cel de-al doilea, aproape două luni.

Condescu, sigur că Pandurii nu retrogradează

Preşedintele echipei Pandurii, Marin Condescu, a asigurat suporterii că gruparea gorjeană nu va retrograda la finalul acestui sezon, deşi ocupă penultimul loc în Liga I, la patru puncte de locul 14, primul deasupra liniei retrogradării. Condescu se învinovăţeşte că i-a cântat în strună fostului antrenor Eugen Neagoe, care invoca scuze puerile pentru înfrângerile echipei, obligându-se să nu mai repete greşelile din tur. „Ce pot să spun eu este că echipa Pandurii Târgu Jiu nu va retrograda în 2008. Sperăm ca pe viitor să nu mai facem greşelile pe care

le-am făcut acum, găsind diferite scuze pentru înfrângerile pe care le-am înregistrat atât acasă, cât şi în deplasare. Eu asigur suporterii şi susţinătorii echipei că nu vom retrograda“, a declara

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 17 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 46 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 29 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°