Cercul patrat Cind se schimba anul, daca tin bine minte, e ziua poetului Emil Brumaru. Desi s-a nascut de Craciun, cu citeva ceasuri mai devreme. L-am serbat scriptic, cindva, in cuprinsul „Opiniei studentesti" (unde avea si o rubrica), la implinirea virstei de cincizeci de ani. Gasesc de cuviinta sa recidivez acum, minat de simpla afectiune nestirbita si nu de o data sau virsta de aspect rotund. Omul Emil Brumaru nu are nici ifose si nici trufii, cu toate ca este negresit unul dintre poetii nostri foarte mari, de azi (si dintotdeauna). Asta nu intra in discutie. Critica literara s-a pus de acord. Si inca de la debutul sau tirziu. Asadar, omul Emil Brumaru (aflat dincolo de mofturile curente) ramine mereu un simpatic irascibil, un ins dificil si, totodata, copilaros, caruia e greu sa-i intri in voie, orice ai face si ai drege. Trebuie sa incerci, asadar, pe ocolite, piezis, cum s-ar zice. Unii „confrati" invidiosi vad in el un susceptibil, un egoist si un mizantrop. Eu intrezaresc, in schimb, un om foarte discret. Si, mai cu seama, un solitar imposibil de vindecat. Ce-i drept, Emil Brumaru nu face mai nimic pentru a-si aduna, in juru-i, fanii (si admiratoarele, care sint, nu incape vorba, legiune!). Daca si-ar suna goarna lirica, blocul „plomba" din Cuza Voda s-ar inconjura de indata de rochii insinuant stravezii, aruncate intr-o doara peste trupuri virginale si fierbinti. Din nefericire (si in realitate), lucrurile nu stau chiar asa. Cu atit mai rau pentru realitate, ar putea replica nedreptatitul poet perpetuu inamorat. Sigur este, totusi, ca Muza lui Emil Brumaru vegheaza nesmintit, cu aripe enorme, sprijinite in stinghia biuroului sau de lucru. Il citesc saptaminal atit in „Romania literara" (unde publica poezii mai vechi si mai noi, mai vesele ori mai triste si, adeseori, „rugaciuni laice"), cit si in „Suplimentul de cultura" (unde tine, inca de la inceput, o ru