Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început exodul de Anul Nou

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 decembrie 2007 ·

Pregătirile pentru petrecerea dintre ani au aglomerat deja ieşirile din Capitală. Ieri, pe DN1 se circula cu mare dificultate, iar autorităţile au veşti proaste şi pentru următoarele

Pregătirile pentru petrecerea dintre ani au aglomerat deja ieşirile din Capitală. Ieri, pe DN1 se circula cu mare dificultate, iar autorităţile au veşti proaste şi pentru următoarele zile.

Pentru că majoritatea pachetelor turistice de revelion au ca dată de începere acest sfârşit de săptămână, reprezentanţii Ministerului Transporturilor estimează ca pe DN1 numărul de maşini poate să treacă de 20.000 pe zi.

Cele mai multe bilete de odihnă prevăd data de 29 sau 30 decembrie 2007 ca fiind ziua sosirii în unităţile de cazare, aşa că nu numai şoselele către staţiunile turistice sunt aproape sufocate, ci şi autocarele, trenurile şi avioanele sunt ticsite de pasageri.

Potrivit estimărilor administratorilor drumurilor, pe căile rutiere care leagă marile oraşe de staţiunile turistice circulă, în perioadele obişnuite, între 5.000 şi 7.500 de autovehicule pe zi - acum, pe aceleaşi căi se poate ajunge şi la 10.000 de autovehicule pe zi.

Pe DN1, mai ales tronsonul Bucureşti-Braşov, statisticile arată cu totul diferit: traficul normal depăşeşte 16.000 de autovehicule pe zi, iar în perioada sărbătorilor se poate depăşi pragul de 20.000 de autovehicule pe zi.

Aceleaşi creşteri ale numărului de pasageri se estimează şi în cazul transporturilor cu trenul, pentru destinaţiile interne, ca şi pentru cele aeriene, spre cele din străinătate. Aproape depăşite de situaţie, autorităţile recomandă utilizarea unor căi rutiere ocolitoare sau îmbarcarea în trenuri de dimineaţă, mai puţin aglomerate, în locul celor de noapte sau după-amiază.

Pârtiile, perfecte pentru schi

Cei mai mulţi români rămaşi în ţară de revelion au preferat staţiunile montane

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 50 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 27 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 6 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum o ora
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°