Aceasta e o poveste pentru bunii mei prieteni, Calin Angelescu si Ion Dumitriu, cu care am stat in prima linie .
V-a placut vreodata Sherlock Holmes? Ati fost impresionati de modul in care interoga realitatea? Eroul nostru era aidoma copiilor care te naucesc cu neobositul lor "de ce". Acestei incapatanari enervante ii datoram marile descoperiri ale umanitatii.
In fiecare decembrie, reiau cu prietenii tema Revolutiei. Tocam aceleasi povesti si ne emotionam ca prostii. Mii de amintiri si sute de ipoteze - banale sau indraznete - si, incet, prin incercare si eroare, intrevedem altceva dincolo de adevarul general acceptat.
Ma bucurasem salbatic ca sotii Ceausescu au fost impuscati. Pe strazi se tragea ca la balamuc. Aveam prieteni ucisi. Executarea dictatorilor mi se parea singura solutie valabila. Inutil sa spun ce rusine mi-e acum pentru lipsa de luciditate de atunci. Am inceput sa intreb. Intai, haotic. Apoi, tot mai convins ca adevarul e chiar langa noi, la o aruncatura de bat.
Prima intrebare se leaga de momentul arestarii celor doi. Inca nu este consemnat un ordin de zi pe armata care sa contina aceasta decizie. Pe de alta parte, lucrurile s-au petrecut ca si cum ar fi existat un astfel de consemn. Nici o unitate militara si nici un component al ei nu actioneaza la intamplare.
Chiar daca i-ar fi urat de moarte, nici un militar in termen nu ar fi putut trece la retinerea dictatorului si a sinistrei lui sotii fara ordin. Poate doar un rebel.
Dar nu e cazul, pentru ca aceia care au procedat la arestare nu i-au impuscat, ci i-au dus la garnizoana Targoviste. Asa ca ramane de verificat cine a/au fost cel/cei care, imediat dupa decolarea elicopterului, a/au dat ordinul de zi. Nu uitati haosul din dimineata zilei de 22 decembrie. Armata era paralizata de moartea comandantului Milea.
