În zilele Revoluţiei, după căderea lui Ceauşescu, la întreprinderea la care lucram se organiza un fel de apărare. Fusesem repartizat într-un schimb de noapte (cred că era una din nopţile de Crăciun). Fusese o zi ceva mai liniştită după două nopţi de canonadă în centrul Bucureştiului, despre care încercasem să cred că fărîmă comunismul.

Am ajuns la întreprindere pe la opt seara şi am aflat că sîntem doi în fiecare post de pază. Cu acea ocazie am descoperit şi că instituţia la care lucram, altfel cît se poate de civilă, avea în spatele curţii foişoare, exact ca la armată. Într-unul din ele urma să fac de gardă. Colegul cu care aveam să-mi petrec noaptea în foişor era o altă surpriză. Un amic, dar despre al cărui tată ştiam că lucrase într-o funcţie foarte importantă la Ministerul de Interne. Care va să zică, tatăl lui făcuse parte din structurile represive ale regimului comunist, în vreme ce al meu fusese hărţuit de acele structuri, iar acum noi, fiii, trebuia să apărăm cot la cot o instituţie, fără să ne fie prea clar nici de ce şi nici de cine. Erau desigur acei "terorişti" de care vorbea toată lumea, dar ce motiv ar fi avut să atace o biată întreprindere? M-am consolat atunci cu ideea că la o revoluţie o fi musai să ţii o puşcă în mînă. Ni se oferea însă o singură armă. Cu un reflex de care şi acum mi-e cam ruşine, am apucat-o înaintea lui. Erau un kalaşnicov şi o geantă cu vreo două încărcătoare pline cu muniţie de război (cum erau numite gloanţele adevărate).

Ne-am înghesuit amîndoi în foişorul de beton, aşa încît să ne fie cît mai comod (cred că ni se dăduseră şi nişte pufoaice) şi am început să vorbim. În cîteva minute mi-am dat seama că amicul era mai speriat decît mine, se gîndea la soarta familiei lui după reuşita Revoluţiei (care părea aproape sigură). Ce se va întîmpla cu foştii angajaţi ai Ministerului de Interne? Am încercat să-l liniştes