Iuliana M. 29 de ani, ne scrie că în urmă cu un an s-a despărţit de soţul său, după cinci ani de căsnicie, pentru care a luptat. Într-un final, au divorţat de comun acord. După acest
Iuliana M. 29 de ani, ne scrie că în urmă cu un an s-a despărţit de soţul său, după cinci ani de căsnicie, pentru care a luptat. Într-un final, au divorţat de comun acord. După acest divorţ are o relaţie cu un coleg a cărui filosofie în ce priveşte relaţiile de cuplu este că nu luptă pentru femeie. Femeia trebuie să tragă de el, şi cea care trage mai tare va reuşi. Iulianei i se pare că cele două relaţii ale sale au ceva în comun. Ne cere câteva explicaţii.
Dragă Iuliana, eu sunt de părere că tu nu ţi-ai retras încă investiţiile afective. Este un lucru normal. Dacă prietenul tău îşi tot alege acelaşi tip de parteneră, pentru care el refuză să lupte, dar partenera care luptă şi luptă pentru el bineînţeles că retrăieşte mereu aceeaşi experienţă de cuplu.
Destul de monoton. Aşa cum ne-ai scris şi tu, astfel de persoane sunt prea comode pentru a lupta pentru o femeie, şi de obicei folosesc în exprimare expresii de genul: "Ele mă caută pe mine" sau "Nu ştiu cum să mai scap de ele". Partenerul tău actual îşi doreşte ca tu să lupţi, în vreme ce tu preferi să pleci.
Ai scris că în copilăria lui a fost crescut de bunica, mama sa preferând cariera, în cele din urmă divorţând de tatăl lui. Cred că tu te asemeni destul de mult cu aceast tip de mamă/femeie: femeie profesionistă, de carieră, autonomă, ce îşi stabileşte opţiunile în viaţă în funcţie de propriile-i dorinţe şi nu funcţie de partenerul cu care trăieşte.
Femeile independente sunt cele care pleacă din relaţie... pare să fie credinţa din mintea prietenului tău. Tocmai de aceea, el preferă partenere mai "domestice". Cum ar putea să trăiască cu o femeie care l-ar putea părăsi ca şi mama lui?
