"Ingineria este arta miracolelor organizate."
Tudor Arghezi
● La începutul anilor â80 ai secolului trecut, unii dintre cei mai dezastruoşi ai comunismului, un tînăr filozof, M., a ajuns la Paris. Acolo a auzit un post de radio cu muzică minunată, cum nu exista la noi, şi nişte voci limpezi, care o comentau inteligent. S-a îndrăgostit de amestecul acela de muzică şi voci, aşa că şi-a cumpărat un mic aparat de radio, ca să-l ia cu el acasă. La graniţă, a trecut cu mari emoţii de vameşi şi, spre bucuria lui, a reuşit să ajungă cu pachetul, întreg şi nevătămat, în apartamentul de bloc din Drumul Taberei. Aici însă, stupoare: în radio nu rămăsese nimic din muzica Parisului, ci se auzeau acum numai discursurile ceauşiste, limba de lemn şi muzica militantă. Supărat foc, M. şi-a aruncat radioul la gunoi.
● În copilărie, priveam imaginile de pe ecranul alb-negru al televizorului casei (unul la patru familii). Auzisem că există în lume televizoare color şi-mi doream din tot sufletul să am şi eu norocul să văd aşa ceva. Speram, pe temeiuri pur metafizice, că într-o zi din televizorul nostru o să iasă culorile miraculoase după care-mi tînjeau ochii şi imaginaţia. Odată, pe cînd mă uitam la un film dintr-o ţară estică oarecare, a trebuit să mă conving încet-încet că, deşi nu-mi credeam ochilor, ecranul căpătase o culoare banan-rozalie. Am trăit evenimentul aşa cum îşi trăiesc sfinţii revelaţiile. După cîteva zile, ecranul s-a întunecat de tot şi televizorul nostru s-a stins definitiv. Probleme cu tubul.
● Cămara de la Braşov - din casa noastră pe care am găsit-o trecută pe o hartă a oraşului de la 1700 - a avut pînă de curînd o lampă ciudată. Cămara este afară, în curte, dar cînd stai la parter, în casă, la masă, vezi bine ochiul de geam, cu două bare încrucişate. Fără să treacă nimeni prin zonă, mica tăietură a ferestrei se lumina deodată, ca şi cu
