Joaca cu Laserul

Primul meu contact cu o "nouă tehnologie" veritabilă s-a produs pe la începutul anilor ’90. Facultatea pe care o frecventam cu asiduitate, dar fără prea mare pasiune, realizase o achiziţie extraordinară: un PC marca "Laser", fabricat în Israel. Monitor color şi o formidabilă putere de calcul pentru acele timpuri, dar care astăzi pare derizorie. Vremuri apuse în care, în cărţile de informatică, mai puteau fi găsite fraze de genul: "se spune că cercetătorii americani au în dotare hard-discuri cu capacitatea de pînă la un giga". Candidaţii ce doreau să "butoneze" minunea israeliană cu ecran color erau numeroşi, aşa că s-a creat ad-hoc o listă de utilizatori nerăbdători. Atît de nerăbdători încît se lăsau închişi noaptea în clădirea facultăţii, de către domnul tehnician-şef Brînză cu apă şi cafea, înfruntînd tenebrele unor coridoare luminate cu un bec orb de 40 W pînă dimineaţa la ora 7,30, cînd reluau cursurile cu feţe de zombi. Obosiţi, dar fericiţi şi beţi de amor virtual, învingători în confruntarea cu noile tehnologii. Dimineaţă ne povesteau excitaţi cum se poate cuceri "porţia de energie" la diferite jocuri cu nume războinic sau cum au scăpat de monştri ascunşi prin subterane... Timpul a trecut, iubitorii de "Laser" de atunci au ajuns prin Canada şi SUA (îmi trimit tot timpul e-mail-uri pline de nostalgie amestecată cu utopice proiecte de întoarcere acasă), prin Germania (şefi peste sisteme de securitate la mari bănci europene, mărturisind candid, tot pe e-mail, că s-ar întoarce la Bucureşti dacă ar găsi salarii măcar de 3500 de euro) sau mari directori de firme de soft, navetişti aerieni între Paris şi Bucureşti. Cei care nu s-au jucat noaptea cu "Laserul", neposedînd sfînta curiozitate să vadă ce se găseşte dincolo de ecranul colorat şi cutia de tablă, cu tot felul de fante şi butoane, s-au reprofilat; au păstrat însă tot timpul conşt