În cel mai recent număr al său, revista "People" a dorit să onoreze opt staruri ale căror cariere au strălucit în 2007. Matt Damon a fost numit cel mai sexy erou, după ce, în
În cel mai recent număr al său, revista "People" a dorit să onoreze opt staruri ale căror cariere au strălucit în 2007.
Matt Damon a fost numit cel mai sexy erou, după ce, în noiembrie, aceeaşi revistă "People" i-a acordat titlul de cel mai sexy bărbat în viaţă pe 2007, onoare pe care, iniţial, starul din seria aventurilor agentului secret Jason Bourne a vrut să o decline. În ultima vreme, în afară de partea a treia a aventurilor celebrului agent secret american, Matt Damon a mai apărut într-o serie de filme foarte aplaudate de critici, printre care s-au numărat "Cârtiţa" de Martin Scorsese şi "Syriana" cu George Clooney.
De cealaltă parte, Johnny Depp a fost premiat pentru capacitatea de a juca cu mare uşurinţă rolul unui pirat comic, pentru a trece mai apoi în alt registru, la partitura unui bărbier ucigaş în serie. Patrick Dempsey, din serialul de televiziune de succes "Anatomia lui Grey", a primit titlul de starul anului 2007, pentru o carieră strălucitoare pe micul şi pe marele ecran.
Dempsey, în vârstă de 41 de ani, a mai apărut anul acesta în lungmetrajul Disney "Magie în Manhattan". De asemenea, pe plan personal, el a sărbătorit naşterea celor doi copii gemeni ai săi, Darby Galen şi Sullivan Patrick, cu cea de-a doua sa soţie. Titlul de debutul anului a revenit actriţei Amy Adams, care a apărut alături de Dempsey în "Magie în Manhattan", în timp ce Katherine Heigl, tot un star al "Anatomiei lui Grey" şi al comediei "Un pic însărcinată ("Knocked Up"), a primit titlul de noua logodnică a Americii.
În filmul "Un pic însărcinată", starul joacă rolul de femeie rece, nemiloasă cu bărbaţii, fără simţul umorului, în timp ce masculii din scenariu sunt iubitori, c