Sondajele de dinainte de 1 ianuarie 2007 spuneau ca 80 la suta dintre romani vor integrarea in UE. Tot potrivit cercetarilor, numai 79 la suta dintre ei aveau habar ce-i aia. La sentimentul ca o fi ceva bun, ca prea se chinuie toata lumea sa ne integreze, dar nu stim de ce, a contribuit din plin lipsa de informare.

Daca va amintiti, exista chiar o patura eurosceptica. Iar pentru a-si argumenta convingerile ca ne vom transforma strict intr-o piata de desfacere, euroscepticii nu se sfiau sa propovaduiasca nenorocirile pe marginea carora ne asezam.

Am implinit un an de functiune in Uniunea Europeana, dar unul dintre ochi are in continuare ceata pe el. Aproape ca nu exista decizie politica legata de post-aderare care sa nu fie aruncata in derizoriu, binele comun fiind sacrificat in batalii meschine, de dragul obtinerii unor foloase personale sau de grup.

Aceasta lupta surda pentru a castiga imaginea necesara ingrasarii capitalul politic din evenimentul ce a asezat Romania pe drumul ei natural demonstreaza ceva cu care ne-am obisnuit: actorii principali uita ca in manualul decentei, conducatorul trenului se afla in slujba calatorilor care au cumparat bilet si-i dau leafa.

Prin urmare, norodul ramane in continuare in ceata, confuz, priveste spre UE cu mult scepticism si vede in integrare un proces care ii aduce in batatura foarte multe obligatii si drepturi mai deloc. Iar cei care ar trebuie s-ai arate lumina - comentatori, lideri de opinie, autoritati locale -, sa-i explice cum stau lucrurile, dovedesc ca putin le pasa.

La un an de la integrare, euromiturile - poate ca scapa cuiva: un mit este o idee falsa inradacinata in constiinta colectiva lovesc din plin in increderea romanilor de rand.

Euromituri de top

Dintre toate euromiturile, de departe, cel mai sinistru este legat de petrecerea p