Mi-am amintit brusc de copilarie si am simtit un dor nebun de caramele. Am plecat pana la colt, sa incerc sa le gasesc pe cele pe care le stiam eu maro deschis, cu hartia aproape imposibil de detasat, cleioase si greu dezlipibile de pe dinti. Iar daca se dezlipeau, veneau cu tot cu plombe.
Buticul era inchis. Era pana de curent. Vanzatoarea vorbea la telefon langa o lanterna, incercand sa-i determine pe cei de la Electrica sa n-o trimita-n faliment.
Fac si ei tot ce pot, dar exista multe interventii, tot orasul e plin de beculete si nu mai ramane si pentru locuinte", mi-a spus femeia, necajita.
De ce n-a plecat sa vanda caramele langa casa lui Adriean Videanu, sa se alimenteze si ea de la stalpul primarului general, habar n-am. Chiar daca nu reusea, putea sa admire, tampa, beculetele de sarbatoare, rugandu-se sa nu crape sistemul energetic national, ca altfel ne transformam cu totii intr-un popor de lanterne.
Nu putem controla fenomenul, pentru ca mereu, cate-un copil teribil din Videle, frumusel, inalt, insurubat cu tampla de stele, isi va propti cablul de stalpul din fata portii si-si va croi propriul cer instelat la doi pasi de dormitor, pentru ca pe el nu-l intreaba niciodata autoritatile de ce-a cutezat.
... Fara caramele, mi-am facut drum inapoi, spre beculetele calculatorului, si am inchis ochii in fata patratului alb, pe care am dorit cu ardoare sa astern un plugusor.
N-am reusit decat sa-mi mai deschid o farama de amintire, cea in care, copil fiind, plugusoream si sorcoveam pana ma durea gatul. Dar ce bune erau nucile cele grase, bomboanele de casa si merele scoase din pivnita, din ladita cu parfum rece!
Atunci nu stiam ce inseamna dihonie, desi trebuia mereu sa-mi inventez cadouri de Craciun, deoarece invatatoarea ne punea sa ne laudam in fata clasei, iar eu nu primeam trenu
