Zvonurile se înteţesc pe zi ce trece. Noua iubită a preşedintelui francez, Carla Bruni, ar fi primit deja cererea în căsătorie, scrie presa franceză. Potrivit unor surse, Carla ar fi trebuit să-i dea răspunsul lui Nicolas Sarkozy până în noaptea de Anul Nou. „Dacă fiica mea devine primă doamnă, ea va trebui totuşi să-şi păstreze pentru ea şi ceva spaţiu şi timp ca să scrie (n.r. cântece)”, declara Marisa Borini (mama Carlei Bruni) pentru Le Parisien, declanşând astfel o nouă serie de comentarii legate de viaţa amoroasă a şefului statului.
„Carla trăieşte o adevărată poveste de dragoste, cred că ea se poate completa cu Nicolas (n.r. Sarkozy)”, a mai indicat doamna Borini. „Am vorbit despre asta cu Nicolas şi chiar este de acord” – totul pare deja pus la cale, după cum vorbeşte posibila soacră. Un sâmbure de adevăr tot există în aceste zvonuri – recent, pe degetul fostului manechin a apărut un inel splendid, cu diamant roz. (E.F.)
Zvonurile se înteţesc pe zi ce trece. Noua iubită a preşedintelui francez, Carla Bruni, ar fi primit deja cererea în căsătorie, scrie presa franceză. Potrivit unor surse, Carla ar fi trebuit să-i dea răspunsul lui Nicolas Sarkozy până în noaptea de Anul Nou. „Dacă fiica mea devine primă doamnă, ea va trebui totuşi să-şi păstreze pentru ea şi ceva spaţiu şi timp ca să scrie (n.r. cântece)”, declara Marisa Borini (mama Carlei Bruni) pentru Le Parisien, declanşând astfel o nouă serie de comentarii legate de viaţa amoroasă a şefului statului.
„Carla trăieşte o adevărată poveste de dragoste, cred că ea se poate completa cu Nicolas (n.r. Sarkozy)”, a mai indicat doamna Borini. „Am vorbit despre asta cu Nicolas şi chiar este de acord” – totul pare deja pus la cale, după cum vorbeşte posibila soacră. Un sâmbure de adevăr tot există în aceste zvonuri – recent, pe degetul fostului manechin a apărut un inel splendid, cu diamant roz.