Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne pentru 2008

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 3 ianuarie 2008 ·

Pentru cine se intreaba cum va fi 2008, putem spune ca e previzibil ca gradul de imprevizibilitate sa creasca. Dar deja e un lucru cu care incepem sa ne obisnuim. La sfirsitul fiecarui an, presa e plina de top-uri referitoare la ultimele 12 luni si previziuni pentru celelalte 12 care urmeaza. Se fac tot felul de top-uri, cu personalitati, evenimente, gafe si multe alte lucruri care va pot trece prin minte, pentru ca oamenii adora clasamentele, pe de o parte, dar si pentru ca in aceasta perioada jurnalistii sint, de regula, in pana de subiecte. Avantajul suplimentar e ca nu prea ai cum sa dai gres cu astfel de clasamente. Riscurile sint minime. Ceea ce nu e deloc cazul atunci cind vine vorba despre previziuni. De altfel, ultimul numar din "The Economist" constata scaderea drastica a interesului pentru acest gen de prognoze pe termen scurt, mediu sau lung, o preocupare foarte la moda cu doar 15 - 20 de ani in urma. Cunoscutul saptaminal britnic face si citeva recomandari celor care se incumeta totusi sa faca predictii. Una ar fi aceea de a te limita la cele pe termen scurt. Dupa cum la fel de nimerit ar fi sa admiti destul de des ca nu stii. Pentru ca intr-adevar incertitudinele abunda in jurul nostru. Am avut chiar zilele trecute un exemplu: asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto, care a monopolizat mediatic atentia lumii de citeva zile incoace. Desi d-na Bhutto nu detinea nici o pozitie oficiala la Islamabad, partidul sau conducea in sondaje, asa ca ea avea toate sansele sa devina viitorul prim-ministru, dupa consumarea apropiatelor alegeri generale, care acum vor fi, dupa toate probabilitatile, aminate. Evenimentele din Pakistan, una dintre puterile nuclare ale lumii, nu fac decit sa creasca nesiguranta la nivel international intr-o perioada in care aceasta atinsese oricum un nivel critic. Pentru ca asistam in acest moment la cea mai importanta perioa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 14 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 15 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 9 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°