Chiar dacă preţurile de pe piaţa imobiliară au ajuns la un nivel exagerat, specialiştii în domeniu spun că scumpirile repetate vor continua şi anul acesta.În 2008, preţurile la imobile vor creşte, iar acest lucru se întâmplă pentru că proprietarii văd că e ofertă puţină în piaţă. Bibina Dică, directoarea agenţiei imobiliare Biros Imob, a explicat că, de şase-şapte ani, preţurile cresc încă din prima parte a anului, astfel că nici anul 2008 nu va face probabil excepţie. Faptul este confirmat şi de alţi specialişti din piaţa imobiliară. „Din experienţa anilor trecuţi, creşterile de preţ încep cam la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie“, a explicat Nicu Răduţ, directorul agenţiei imobiliare Unic. În ceea ce priveşte procentajul de majorare a preţurilor pentru 2008, specialiştii spun că nu este foarte mare. „Aproximativ 6%, adică 6.000-7.000 de lei“, a spus Bibina Dică.
Numărul de tranzacţii din piaţă, în creştere Totuşi, anul acesta, piaţa imobiliară din Craiova nu va fi caracterizată numai de majorări de preţ. „Va creşte numărul de tranzacţii din piaţă. Deja cererea e foarte mare“, a spus Nicu Răduţ. În plus, potrivit acestuia, va creşte şi numărul proiectelor rezidenţiale, fapt care, în timp, ar putea atrage o scădere a preţurilor, generată în primul rând de tendinţa de micşorare a suprafeţei locuinţelor. „Vor fi proiecte rezidenţiale mai mari. Din 2008 se va diversifica şi oferta. Înainte se făceau locuinţe cu spaţii foarte mari şi, făcând preţurile pe metrul pătrat construit, costurile erau pe măsură. Acum au redus suprafeţele, ceea ce este un lucru bun“, a adăugat Răduţ.
Craiovenii vor confort În măsura în care se va mări nivelul de salarizare, specialiştii în domeniul imobiliar apreciază că se va ridica şi standardul de viaţă şi implicit pretenţiile clienţilor vor creşte. „Clienţii sunt deja mult mai educaţi. Dacă înainte preţul dict