Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principesa Margareta, mostenitoarea tronului

Publicat in Romania Libera, joi 3 ianuarie 2008 ·

» Principesa Margareta, devenita oficial mostenitoarea tronului Romaniei, a fost pregatita sa faca politica si s-ar putea implica in problemele tarii, spun analistii politici.

Principesa Margareta are toate datele pentru a face fata cu succes provocarilor politice, dupa cum spun mai multi analisti si apropiati ai Casei Regale. Unii dintre ei socotesc insa ca nu ar fi pe deplin pregatita pentru a intra in complicatiile politice autohtone, in vreme ce altii sustin ca Margareta va evita in continuare sa se amestece in jocurile interne, chiar daca Regele Mihai a numit-o succesoare la tronul Romaniei. Regele a modificat astfel statutul dinastic, eliminand legea salica prin care mostenitorii la tron pot fi doar pe linie masculina. Aceasta traditie a fost statutata prin Articolul 83 al Constitutiei din 1866, care preciza ca "in lipsa de descendenti in linie barbateasca ai Regelui, succesiunea tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboratorilor acestora". Istoricul Ovidiu Pecican considera ca aceasta decizie este o incercare tarzie de sincronizare cu celelalte case regale din Europa, dar ca, in principiu, o astfel de miscare ar trebui agreata de Casa de Hohenzollern. Pe de alta parte, politologul Cristian Pirvulescu observa ca modificarea statutului Casei Regale este doar partiala in absenta ratificarii Parlamentului si ca este doar pentru uzul privat al familiei.

Alti istorici sustin insa ca Regele Mihai are dreptul sa-si numeasca in mod legal succesorii, fara ratificarea Parlamentului, fiindca in a doua sa domnie ultimul rege al Romaniei nu a avut nevoie de votul Parlamentului si nu a jurat pe Constitutie. Practic, Regele Mihai a revenit pe tronul Romaniei la 6 septembrie 1940, fiind uns in aceasta functie doar de Patriarhul Nicodim al Bisericii Ortodoxe Romane. Cu toate acestea, Regele Mihai, cand a hotarat modif

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran în Azerbaidjan şi Armenia / ”Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil. Oriunde te duci, sunt cozi mari – este foarte înfricoşător”

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, a declarat marţi o sursă azeră

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 10 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum o ora
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

UPDATE - Lia Savonea, singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / Ce conţine proiectul de management

News.ro acum 10 ore
Lia Savonea, judecător la Înaltea Curţte de Casaţie şi Justiţie, este singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte al instanţei supreme, post deţinut în prezent de Alina Corbu, al cărei mandat se încheie în luna sept

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 8 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

PSD va decide intrarea la guvernare prin referendum intern, după consultările de la Cotroceni

Ziua Constanta acum 10 ore
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul căruia se va decide intrarea sau nu la guvernare. PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat ref

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°