Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică, în prezent preşedinte al ANS, a afirmat că în România există o luptă permanentă de a urmări greşelile celuilalt.
- Cum caracterizaţi anul sportiv 2007?
- Dificil. În ciclul olimpic, anul 2006 l-am considerat de acumulare, iar pentru 2007 ne-am pus multe speranţe în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2008. Din păcate, speranţele justificate pentru 2007 nu s-au realizat aşa cum ne aşteptam. Este adevărat că s-au obţinut medalii mondiale şi europene, dar nu s-a cucerit acea dorită medalie de aur. Aveam potenţial, adică s-ar fi putut lua, la sporturi sau ramurile de sport olimpice, o medalie de aur în 2007.
- Anul s-ar fi putut încheia frumos, printr-o medalie a echipei de handbal fete, chiar una de aur!
- S-a pus prea mare presiune pe naţionala feminină. Am aşteptat prea mult acest campionat mondial, ca un fel de revanşă în faţa echipei Rusiei, care ne-a învins în finala mondială din decembrie 2005...
- Aveţi o explicaţie pentru finalul nefericit al fetelor noastre, pentru înfrângerile cu Rusia şi Germania, mai ales pentru căderea din meciul cu naţionala Germaniei?
- Explicaţii sunt multe. Cred că le-a ajuns oboseala. După cum s-a putut observa, aproape toate aceste fete au jucat în 2007 încontinuu, în diferite competiţii europene intercluburi. Au avut un an infernal. Altă explicaţie ar fi că în campionatul nostru intern sunt practic trei echipe de nivel internaţional, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Braşov şi Jolidon Cluj, celelalte formaţii din prima ligă românească încercând să se apropie de nivelul celor trei amintite, dar ele nu au condiţii de finanţare astfel încât să se poate face contracte motivante cu sportivele. Asta face ca ele să nu aibă aceleaşi şanse precum cele trei formaţii din Râmnicu Vâlcea, Braşov şi Cluj.
Polul handbalului feminin trebuie să fie Români
