In ţară, in mod normal, de Revelion mă străngeam cu diverşi amici şi ne făceam cu toţi cleşte. Credeam că aşa o să se intămple şi in deplasarea mea londoneză, numai că nu a fost aşa. Am plecat din staţia de domiciliu din cartierul Camden pe la nouă seara. Cum am ieşit pe stradă am avut impresia că am nimerit intr-un muşuroi răvăşit plin cu furnici bete.
Corespondenţă din Londra
In ţară, in mod normal, de Revelion mă străngeam cu diverşi amici şi ne făceam cu toţi cleşte. Credeam că aşa o să se intămple şi in deplasarea mea londoneză, numai că nu a fost aşa. Am plecat din staţia de domiciliu din cartierul Camden pe la nouă seara. Cum am ieşit pe stradă am avut impresia că am nimerit intr-un muşuroi răvăşit plin cu furnici bete.
Ca tot bizonul nimerit in Londra la 31 decembrie, m-am indreptat spre Big Ben să prind acolo miezul nopţii. In autobuz, am observat cu stupoare grupuri de femei sau bărbaţi, aflate in general separat, care trăgeau din sticle cu tărie. M-am uitat la dame: in ciuda frigului, erau mai toate la mini şi in papuci sau pantofi cu toc inalt, pe picioarele goale. Trăgănd cu urechea, mi-am dat seama că "engleza londoneză" nu seamănă deloc cu ceea ce ştiam eu din filme sau de la şcoală. Mi s-a intărit sentimentul ăsta cănd un poliţist a oprit autobuzul şi a zbierat spre şofer: "Dă bos stăp hir!". Mă intrebam despre ce şef e vorba, dar omul legii voia de fapt să spună că mijlocul de locomoţie nu poate trece mai departe. Aşa am ajuns să debarc la staţia Holborn, aflată la vreun kilometru de Big Ben.
PE POD. Am nimerit intr-o foşgăială imensă, intre oameni de toate rasele şi naţionalităţile, care aveau ca numitor comun sticlele din măini. Se amestecau behăituri vesele in toate graiurile din lume, era un fel de Turn Babylon pe orizontală. Era o mixtură de haos şi politeţe britanică: de fiecare dată cănd
