Lansat in 1996, Citroen Berlingo a ajuns acum la o noua generatie, ceva mai interesanta ca design si dotari. Dupa cateva zile de asteptare si de tatonare a atentiei publicului printr-un site de internet special conceput (C-Reveal, care se pare ca va deveni locul de lansare a tuturor modelelor viitoare ale gamei), Citroen a publicat primele fotografii si informatii oficiale legate de noua generatie a monovolumului Berlingo.
Unul dintre cele mai interesante modele ale constructorului francez, Berlingo a reusit vanzari foarte bune, de 1.760.000 de unitati de la lansare si pana astazi, adica in 11 ani de cariera. Mai mult, acest succes va face ca unele piete sa nu faca inca cunostinta cu noua generatie a lui Berlingo, actualul model urmand sa isi mai treaca in CV cativa ani de cariera. Pe cele mai importante piete ale Europei insa, Berlingo va deveni noua vedeta Citroen. Aici, generatia care poate fi vazuta inca pe strazi va ramane in vanzare si va purta denumirea Berlingo First. Dar sa trecem la noul Berlingo.
Generatia noua este bazata pe platforma lui C4 Picasso. Motorul 1.6 HDi de 110 cai cu FAP (Filtru Antiparticule) face si aici parte din "meniu", impreuna cu sistemele ESP si cu cel de asistare a pornirii din panta in serie. Principala deosebire fata de actuala generatie (exceptand partea estetica) este insa confortul acustic, un neajuns general cand vorbim de modele cu volum interior mare. Citroen a lucrat insa la acest aspect din plin, astfel ca francezii au ajuns la performante interioare acustice demne de cele ale unei berline. Sau cel putin asa se lauda in comunicatul de presa.
Apropo de spatiul interior, acesta poate fi personalizat in functie de nevoi. Astfel, Berlingo devine usor o utilitara usoara, spatiul de incarcare avand lungimea de 1.8 metri si capacitatea de 3.3 metri cubi. Mai mult, daca veti opta pentru cabina modul