Imi amintesc foarte bine demolarile din vremea lui Ceausescu, precum si spaima ca s-ar putea, intr-o zi, sa puna ochii si pe cartierul in care stateam si sa ne trezim aruncati cine stie unde, peste noapte. Memoria nu e lasata sa doarma, deoarece si azi casele vechi din Bucuresti si, pesemne, si din alte orase sunt daramate ca sa apara in locul lor constructii noi, cu multa sticla, mai toate de o uratenie strigatoare la cer, imitand un stil abandonat de cateva decenii in Vestul pe care constructorii – si mai ales comanditarii – cred ca-l imita. In viteza si lipsa de inspiratie, este aruncat repede pe hartie un proiect-tip, asa cum se facea si acum 30 de ani. De altfel, imitatia este o trasatura fundamentala a civilizatiei noastre. Se vede asta oriunde te-ai intoarce, la ziare, la televiziuni, la copertele cartilor, la imbracaminte. Dorinta de originalitate in frumusete, care a caracterizat epoci intregi inainte de prezentul nostru, care – nu-i asa? – "ni-i mare", a disparut aproape cu desavarsire. De altfel, nici aplecarea catre frumos nu mai e deloc evidenta, mai ales de cand in arte si-a facut loc uratul.
Dar nu in numele imitatiei, ci in cel al castigului, sunt date jos case vechi din centrul Bucurestiului si, dupa ce a fost daramat acoperisul, brusc suntem avertizati ca e "pericol de prabusire". Sa trecem deci pe celalalt trotuar, cum ne indicau militienii din fata ambasadelor vestice, inainte de decembrie 1989. Pe Bd. Lascar Catargiu, fost si Ana Ipatescu, am vazut un carton cu acest preaviz, care e, de fapt, un postaviz, caci daramarea incepuse. Zidurile groase, solide, nu dadeau deloc impresia ca ar fi stat sa cada, daca n-ar fi fost ajutate "generos" de noii proprietari. Pe strada Mendeleev, tot in centrul capitalei, a disparut o casa solida. Statuse mult timp incuiata, fara semne de viata in interiorul ei. In cateva ore sau, hai, zile, a fost la pamant.
