Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bölöni a câştigat Cupa Campionilor Golfului

Publicat in GAZETA de SUD, joi 3 ianuarie 2008 ·

Antrenorul român Ladislau Bölöni a câştigat, cu echipa sa de club, Al Jazira (Emiratele Arabe Unite), cea de-a 23-a ediţie a Cupei Campionilor Golfului, după ce a învins în finală, după executarea penaltiurilor, pe fosta deţinătoare a trofeului, Al Ittifag (Arabia Saudită).

În tur, Al Ittifag se impusese cu scorul de 2-0, însă echipa pregătită de Bölöni a reuşit să recupereze acest handicap, cel de-al doilea gol fiind marcat în minutul 90+3 de Abdul Salam Jumaa.

În prelungiri, Al Jazira a dus scorul la 3-0, dar Al Ittifag a redus diferenţa de pe tabelă la două goluri şi, potrivit regulamentului, s-a trecut la loviturile de departajare, chiar dacă oaspeţii aveau avantajul unui gol înscris în deplasare. În cele din urmă, Al Jazira s-a impus cu scorul de 7-6 la penaltiuri, după executarea a câte nouă lovituri de departajare.

Delegaţia saudită a refuzat, la început, să participe la executarea loviturilor de departajare, considerând că golul marcat în prelungiri ar fi trebuit considerat dublu, deoarece a fost înscris pe terenul adversarilor.

Bölöni a catalogat meciul ca fiind nebun. „A fost un meci nebun, în secundele de final norocul fluctua între ambele echipe. Le sunt recunoscător jucătorilor mei pentru efortul depus, în special lui Abdul Salam, Diyaki şi Toni, care au terminat meciul, deşi sufereau de dureri musculare. Ei se aflau sub o presiune imensă, pentru că au început meciul de la 0-2. A fost fantastic modul în care au revenit şi au câştigat titlul. A fost un meci dificil împotriva unei echipe bune. Cred că acest trofeu îi va motiva pe jucători să se descurce mai bine în competiţia internă“, a spus Bölöni.

Al Jazira este cel de-al treilea club din Emiratele Arabe Unite care a câştigat acest trofeu regional, după Al Shabab şi Al Ain. Cupa Campionilor Golfului mai fusese câştigată în anii ’90, de două ori, de alt tehnician român, Ilie Bal

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 48 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 51 minute
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 57 minute
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 48 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 4 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°