Actele de vio­lenţă petrecute între elevi pun stăpânire pe şcoli, fie că sunt din mediul urban, fie din rural. Consilierii din centrele psihopedagogice spun că sunt legaţi de mâini şi de picioare şi nu pot face prea multe, dacă nu sunt sprijiniţi de părinţi. „Aceşti copii se uită foarte mult la televizor, citesc în reviste cele mai stranii întâmplări, iar de acolo iau idei. Multe lucruri le fac din teribilism, din plictiseală. Şcoala înseamnă bombardare cu informaţii, iar ei aşa înţeleg să se distreze”, explică consilierul şcolar Maria Eugenia.

Denisa Cioacă, psiholog la o şcoală din Bucureşti, spune că nu se poate vorbi de un fenomen al violenţei, ci de agresivitate. „Au fost cazuri sporadice în care unui copil i s-a rupt mâna, dar nu a fost ceva intenţionat. Facem exerciţii de comunicare şi cei mai mulţi dintre elevi recunosc că ei comunică într-un mod agresiv”. Pentru că profesorii nu au timp decât pentru predare, latura emoţională a relaţiei dascăl – elev nu este cultivată. „Este un sistem lipsit de creativitate, care se bazează pe o educaţie materialistă, unde numai rezultatele contează, iar descoperirea drumului cel mai bun nu există“.

Profesorii ascund actele de violenţă

„Legea interzice profesorilor să ia măsuri drastice cu elevii violenţi, cum ar fi exmatricularea. Sunt foarte mulţi copii care îşi ameninţă colegii cu găştile de cartier. Dacă familia nu se implică, avem şi noi nişte limite. Nu putem să îi obligăm să vină la consiliere, mai ales că sunt mulţi părinţi care percep consilierul ca pe un psihiatru“, spune profesor-consilier Mariana Nedelcu. Consilierii sunt nemulţumiţi că părinţii nu fac front comun pentru a preveni şi a reduce fenomenul violenţei din şcoli. „La grădiniţă, avem întâlniri periodice cu părinţii, dar din 700, câţi ar trebui să vină, apar doar vreo 20, şi motivează că nu au timp. Nu există un cadru legal, care să