O Ordonanta de Urgenta care modifica si completeaza Legea privind Codul Fiscal a fost publicata, la data de 18 octombrie 2007, in Monitorul Oficial al Romaniei, iar prevederile intra in vigoare de la 1 ianuarie 2008, informeaza Legalnet.ro. Cele mai multe modificari din acest act, atat de forma cat si de fond, se refera la taxa pe valoarea adaugata.
Este vorba despre Ordonanta de Urgenta nr. 106/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 703 din data de 18 octombrie 2007.
Principalele modificari:
• La Titlul VI, „Taxa pe valoarea adaugata”. Se introduc diverse modificari, atat de forma, cat si de fond, in sensul coroborarii prevederilor Codului fiscal cu prevederile Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, precum:
- bunurile pierdute sau furate, dovedite legal, nu se asimileaza unei livrari de bunuri (se elimina obligativitatea colectarii TVA pentru pierderi si furturi). Mai multe detalii in acest sens vor fi aduse prin normele pentru aplicarea acestor prevederi.
- se elimina posibilitatea ajustarii anuale a TVA deduse initial pe perioada de ajustare in cazul utilizarii partiale a bunului imobil pentru operatiuni scutite fara drept de deducere. La orice schimbare de destinatie, in perioada de ajustare, se va realiza integral ajustarea, fie in favoarea bugetului, fie in favoarea persoanei impozabile. Prin norme se vor stabili reguli tranzitorii pentru situatia in care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea pentru o cincime sau, dupa caz, o douazecime din taxa dedusa initial.
- se introduc noi dispozitii privind facturarea si posibilitatea emiterii de facturi simplificate.
- se elimina dispozitiile cu privire la aplicarea masurilor simplificate pentru livrarile de cladiri