„Eu mă lupt cu mine: «Ce-ai, Mărie, de eşti proastă? În loc să stai la televizor, stai în bucătărie!?»“, îmi spunea, în după-amiaza ultimei zile a anului trecut, tanti Sanda. Nu se putea abţine să mai prepare ceva pentru masa de Revelion, cu toate că nu avea invitaţi, de data asta (aşa cum nu se poate opri să pună murături sau să facă zacuscă, toamna, deşi consumurile respective în casă sunt mult mai reduse decât erau altădată).

Judecând după cozile din hipermarketuri sau după iarna grea pe care au avut-o porcii (grăunţele sunt, în aceste zile, la fel de greu de găsit ca rovignetele, motiv pentru care au fost sacrificaţi şi cei care, altfel, mai puteau fi ţinuţi), masa a fost încărcată, în casele românilor, la cumpăna dintre ani. Lucru firesc, dacă mă gândesc la tradiţie sau la cuvintele cu care Ionel Buşe stârnea şuşotelile studentelor prezente la lansarea interesantei sale cărţi de eseuri, „Democraţie în rouge caviar“, înainte de Crăciun, la Galeriile de Artă din Craiova: „Cele mai multe plăceri organice ne vin pe gură“. Sunt însă şi alte nevoi, cum ar fi aceea de spectacol sau aceea de magic, degustate în faţa micilor ecrane, la concertele organizate de primari sau sub focurile de artificii (aflate în plină inflaţie). La trecerea dintr-un an în altul, artiştii fac turul televiziunilor şi al oraşelor relativ apropiate între ele, iar producătorii gândesc la unison, aducându-ne pe sticlă, în devălmăşie, toată floarea cea vestită (sau apusă) a show-biz-ului autohton. Nu mai e vreme de pregătiri, de vreo regie, de ţinerea emisiunii în linia unei anumite eleganţe, căci publicul fluieră nerăbdător şi bate din picior: sunt alea cu Guţă şi ăia cu Loredana, alea cu Sorin Puştiu şi ăia cu Andra, sunt alea cu Vijelie şi ăia cu Delia, sunt alea cu Voltaj şi ăia cu Anna Lesko, sunt alea cu Moculescu şi ăia cu Corina Chiriac, o parafrazez pe Simona Popescu (din excelentele-