Directorul general al companiei aeriene Tarom, Gheorghe Barlea, a declarat, vineri, pentru NewsIn, ca este probabil ca incepand de sambata la ora 7.00 sa fie reluat cursul normal al zborurilor.
"Ieri (n.r. joi) am fost nevoiti sa anulam aproape 20 de curse si am facut tot posibilul ca zborurile programate pentru azi sa plece la timp. Nu am reusit in totalitate. Am incercat sa introducem cursele anulate in programul de zbor de astazi in masura posibilului, acestea aparand ca niste zboruri suplimentare", a precizat directorul general al Tarom.
Potrivit acestuia pasagerii al caror zbor nu a putut fi inclus astazi in programul au fost redirectionati de vineri catre alte companii aeriene.
"Intarzieri importante exista la cursele charter, exista oameni care asteata avioane pentru a ajunge in Antalya, Sharm El Sheik si Cairo. Tarom le-a asigurat acestor pasagaeri astazi cazare pana la sosirea aeronavelor. In ceea ce priveste cursele regulate exista foarte multe intarzieri, insa nu la fel de semnificative", a afirmat Gheorghe Barlea.
Acesta a mentionat ca dintre cursele charter aflate in intarziere patru sunt catre Antalya, una catre Sharm El Sheik si una catre Cairo.
Aeroporturile Baneasa si Otopeni au fost inchise, joi dimineata, din cauza ninsorii abundente. Aeroportul Otopeni a fost redeschis, joi, in jurul orei 14.30, iar Aeroportul Baneasa la ora 15.00.
Sute de pasageri care asteapta de joi dimineata in Aeroportul Otopeni din Bucuresti sunt nemultumiti si revoltati dupa ce nu au aflat nici vineri la ce ore ar putea decola spre destinatiile pentru tare au bilete.
- UPDATE: Sute de persoane protesteaza fata de zborurile anulate
- Orban cere Tarom sa normalizeze rapid zborurile
Directorul general al companiei aeriene Tarom, Gheorghe Barlea, a declarat, vineri, pentru NewsIn