Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenii ajung greu la naţională

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 ianuarie 2008 ·

Conform statisticilor, în anul 2007, la cele două echipe naţionale au evoluat 72 de fotbalişti, dintre care 59 provin de la formaţii din Liga I. Chiar dacă la cârma celor două selecţionate se află antrenori olteni, Victor Piţurcă, respectiv Emil Săndoi, care au activat la Universitatea Craiova sau Pandurii Târgu Jiu, fotbaliştii olteni nu au avut căutare, o explicaţie fiind forma slabă de moment şi parcursul sub aşteptări al echipelor de Liga I din această zonă. Clubul Pandurii nu a dat nici un jucător loturilor naţionale ale României, singurul internaţional fiind Constant Djapka, acesta debutând în echipa statului Coasta de Fildeş în preliminariile Cupei Mondiale. În schimb, Universitatea a dat lotului condus de Victor Piţurcă doi jucători, pe portarul Mircea Bornescu şi fundaşul Dorel Stoica, ultimul evoluând în două partide oficiale din preliminariile CE 2008, cu Luxemburg şi Slovenia. În plus, „leul“ Julius Wobay este selecţionat regulat la reprezentativa statului Sierra Leone. Dinamo, Steaua şi Rapid au dat 19 dintre cei 26 de fotbalişti care au evoluat la reprezentativa de seniori. În afară de Dorel Stoica, alţi trei fotbalişti din Liga I au debutat la echipa naţională: Adrian Cristea, Gabriel Mureşan şi Sergiu Radu.

La reprezentativa Under 21 (tineret) a României au jucat 33 de fotbalişti, cei mai mulţi de la Poli Timişoara, Dinamo, Gloria Bistriţa şi Poli Iaşi. Cele mai multe meciuri în tricoul echipei de tineret le-au jucat Ştefan Mardare (FC Vaslui) şi Adrian Ropotan (Dinamo), ambii cu câte opt partide, iar cel mai bun marcator a fost atacantul formaţiei Unirea Urziceni, Bogdan Stancu, cu trei goluri. De la Universitatea Craiova, în atenţia lui Emil Săndoi au fost Valerian Gârlă, Andrei Ionescu şi Ştefan Bărboianu, însă nici unul nu poate fi considerat om de bază al acestei reprezentative. Conform statisticilor, în anul 2007, la cele două echipe naţion

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 48 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 57 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 45 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 34 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum o ora
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum 3 ore
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°