Cind i-am calcat prima data pragul redactiei eram un adolescent cu genunchii moi... Era redactor sef adjunct la celebra revista "Luceafarul" unde avea o rubrica nazdravana, cu raspunsuri si comentarii la "posta redactiei". Citeam revistele literare, urmaream debuturile, comentariile, cronicile literare. Parca stateam la pinda. Si intr-o buna zi de vara m-am hotarit sa bat la usa domnului Fanus Neagu. Nu aveam sentimentul ca imi incerc norocul. Citisem citeva povestiri unor prieteni si ma credeam cu har.
Pe la prinzul cel mic eram deja pe Bulevardul Ana Ipatescu, dind tircoale cladirii unde era redactia. Eram captusit cu manuscrise, blindat. Bulevardul de-abia ma mai incapea. Trecatorii cind se apropiau de mine se trageau spre ziduri facindu-mi loc. Pe toti, de la portarul ce motaia la umbra de cosorog pana la domnii plictisiti din hol, i-am intrebat de maestrul meu. Privirea li se trezea dintr-o mica somnolenta si tresarind imi confirmau, da, maestrul "e sus!". Nu atit confirmarea m-a mirat cit mai ales faptul ca niciunul nu a avut inspiratia sa-mi spuna ca maestrul "ma asteapta!", chiar pe mine, da, chiar pe mine ma asteapta. Oricum, mi-am zis, e un noroc ca este aici si e posibil sa-l intilnesc. Pe tren, intirziat nepermis de mult in culcusul meu de visare, ca intr-o dulce legenda personala, ma gandeam ca si el please in dimineata aceea spre redactie cu un singur scop, sa ma intilneasca chiar pe mine, cel necunoscut, cel anonim, dar care... In capatul coridorului cu lumina filtrata nimeresc usor redactia si intru. O secretara coapta, cu parul blond ca seceta, rasfoia manuscrise. Dintr-o camera alaturata razbateau semnele unei sedinte cu subalterni rebeli. Vazandu-ma stingher, ma intreaba ce doresc. Ii spun supus scopul vizitei. Zimbeste cu subinteles si-mi zice "Da, imediat!". "Va cauta cineva!" sopteste secretara deschizind pe jumatate usa camerei cu ga
