Şerban Foarţă către Ioana Pârvulescu
Dragă Ioana,
prefer acest nepretenţios antet oricărei alte forme/formule incipiente, întrucât rândurile ce urmează nu sunt un studiu critic (şi, prin urmare, tehnic), ci, numai, o scrisoare deschisă către tine, - deschisă către tine!
Cum îţi făgăduiam acum patru-cinci zile, primind (şi doar privindu-l), opusculul tău de tălmăciri din Rilke (Îngerul păzitor, Ed. Humanitas, 2007, - asta o spun nu pentru tine!), urma să citesc, dintr-însul, câte-un poem allabendlich, "seară de seară".
E, pe cât cred, acest allabendlich, unul dintre cele mai frumoase cuvinte ale unei limbi pe care Borges o iubea nespus, alţii având grijă ca, lătrând-o, s-o demonizeze pe de-a-ntregul: Anubis e un câine infernal...
Allabendlich ca Luna (minus catamenialu-i interregn), ca Steaua păstorului/Luceafărul de seară, ca "Neznakomaia Dama" a lui Blok...
Allabendlich şi Sehnsucht, dragă Ioana, - şi, mai cu seamă, dacă-i vorba de Rainer Maria Rilke, cu o sintagmă ce-i a lui: Sehnsucht am Fenster.
Fără să cad în fonetismul ieftin al "instrumentalismelor" dubioase, trebuie spus că, totuşi, acest Sehnsucht, e însuşi zumzetul şi oh-ul nostalgiei, - "of"-ul toamnei la fereastra lui Bacovia (pe care Fundoianu-l "citează" în Privelişti: "Toamna bacoviană geme-n ferestre: of..."); ecoul "tăcerii cu zumzete de roi" dintr-o poemă a lui Blaga... Al cochiliei pline de rumoarea şi de întreg aleanul mării; al unei metropole,-n amurg, pe care o percepi sonor, de după geamuri sau dintr-o fereastră, - această,-n tălmăcirea lui Dan Botta, "... măsură a aşteptării,/ De atâtea ori împlinite şi târziu,/ Când viul din noi e dorul revărsării/ Într-un alt viu."
Cât despre Sehnsucht-ul am Fenster (care provine din A II-a Elegie, faimoasă prin incipitu-i abrupt: "Jeder Engel ist schrecklich", - nici asta n-o spun pentru tine!),
