Mi se pare nedrept modul în care a fost evaluat Drumul egal al fiecărei zile, romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu, în principalele noastre lucrări lexicografice. În Dicţionarul General al Literaturii Române, Dan C. Mihăilescu, după ce dedică două coloane Dimineţii pierdute, "rezolvă" întâia carte într-un scurt fragment în care reproduce, pur şi simplu, un rezumat făcut de autoarea însăşi. În Dicţionarul Scriitorilor Români, Gheorghe Perian, într-un comentariu mai aplicat, caracterizează romanul drept un "hibrid", rezultat din interferenţa unei teme preluate, moştenite (cea a "obsedantului deceniu"), cu tema propriu-zisă a prozatoarei. În Drumul egal al fiecărei zile, revine şi accentuează seriosul cercetător de la Cluj, Gabriela Adameşteanu se dovedeşte "nepregătită" pentru introducerea unei teme proprii...

Oricât de mult aş ţine la grila istoriei literare, e limpede, în cazul de faţă, că ea deformează, în sensul unei evoluţii prozastice, realitatea artistică a primei cărţi. În fapt, departe de a fi o temă moştenită, dusă mai departe în virtutea inerţiei, referinţa la evenimentele şi întregul context socio-politic al deceniului şase este extrem de importantă. Nu se poate vorbi, aici, despre o tematică împrumutată şi alipită formal pe structura cărţii, ci dimpotrivă, de o problematică profund, intim legată de viaţa protagonistei şi a familiei sale. Într-o pondere semnificativă, Drumul egal al fiecărei zile se citeşte şi se înţelege ca o dramă familială apăsând şi sufocând, până aproape de sfârşit, existenţa tinerei provinciale admise la Filologia bucureşteană. Ea are dosar prost, trăgând o tinichea zăngănitoare, în urechile vigilente ale responsabililor de la Cadre. Tatăl este, de ani buni, închis, iar unchiul care o are în grijă a fost exclus la o şedinţă de Partid din 1952 şi scos de la catedră, pentru culpa de a nu-i fi dat pe ochi frumoşi diploma de li