Principala pasiune a unei tinere de 27 de ani, care a ajuns monitor de schi în Parâng, este zăpada din Valea Jiului. La această vârstă, are deja 25 de ani de schi în munţi. Codruţa Bârlida s-a născut la munte, iar prima ei dragoste a rămas schiul. A desluşit tainele acestui sport la poalele Munţilor Parâng, la vârsta de doi ani, iar pasiunea ei a determinat-o să facă ANEFS-ul, secţia schi montan. „Am început să schiez de acum 25 de ani. La început, tata, care este salvamontist, mă ducea pe umeri şi mă punea pe schiuri“, a povestit Codruţa. Tânăra spune că iarna este anotimpul său preferat şi aşa a ajuns să aştepte prima zăpadă ca să se întoarcă în ţară, la cabana unde stă cu tatăl său, şi el un împătimit al munţilor. Codruţa este o tânără de statură medie, finuţă, subţirică şi plină de viaţă, iar la prima vedere nu ai spune că este un profesionist al schiului. Pe pârtie şi-a câştigat însă şi respectul celor mai vechi salvamontişti şi nu degeaba este singura femeie monitor de schi, mulţi ani fiind chiar singurul instructor din Parâng. În toţi anii de când a devenit monitor de schi, Codruţa a învăţat sute de tineri, copii şi femei să schieze şi a avut parte de fel de fel de întâmplări, unele hazlii, dar şi altele mai puţin plăcute. Lecţia începe cu învăţatul „căzăturilor“, foarte distractiv pentru cei mici, şi cum să îţi menţii echilibrul. Codruţa spune că, în cazul în care cursanţii sunt copii, părinţilor le interzice să fie alături de ei, pentru a-i lăsa pe cei mici să se descurce singuri. „În funcţie de motricitatea celui care învaţă să schieze, după două-trei ore ştie să facă plugul (tehnică de oprire prin apropierea vârfurilor schiurilor şi depărtarea cozilor, în formă de litera V) şi cristianele (virajele)“, a spus tânăra. Bărbaţii nu prea vin să-i ceară sfaturi deoarece sunt prea orgolioşi să se lase antrenaţi de o femeie, „doar îmi împrăştie copiii pe pâ