La noi, în ţara tuturor falsurilor, orice adevăr e torpilat şi orice competiţie trucată. Şi asta indiferent de miză. Pur şi simplu, un drăcuşor interior nu ne dă pace şi suflăm în lumânări în plină slujbă, închinăm mătănii la discotecă, ne târâm picioarele la paradele militare şi batem pas de front la înmormântare. Ce mai, ţara lui Anapoda-Vodă!
Când vorbesc despre trucarea competiţiilor nu mă gândesc neapărat la furtul ordinar. Mă gândesc la tot ceea ce presupune organizarea unei întreceri oneste. Nu de măsluirea punctajelor e vorba, ci de felul cum sunt gândite baremurile. Nu de valoarea sau nulitatea competitorilor, ci de fluiditatea (ca să nu zic aiureala) criteriilor.
Exemplul de la care pornesc e mărunt - ba chiar trivial. S-a făcut, recent, tărăboi pe desemnarea celor mai buni "zece români", pe diverse categorii, să le zicem, profesionale: sportivi, scriitori, oameni de ştiinţă, politicieni şi ce-or mai fi fost. N-am să mă refer la scriitori, deoarece o fac suficient de des, şi fără rezultat, aşa că nu mai sper să-mi pot impune gusturile. Mă gândesc, în schimb, la o categorie a personajelor de mare popularitate - actorii. Nu pun sub semnul întrebării clasarea lui Alexandru Arşinel pe cea mai înaltă treaptă şi nici n-am să râd în hohote, rostind sardonic: "Aici am ajuns?!" Se poate discuta dacă Alexandrul Arşinel e sau nu actor (aflu de pe internet că a jucat în unsprezece filme - din care n-am văzut nici unul, dar e, cu siguranţă, o scăpare a mea.) Aş spune mai degrabă că e un personaj de tranziţie, dinspre grupul celor care ştiu să spună bancuri, spre categoria aşa-numiţilor "stand-up comedians". Scriu aceste rânduri fără nici o urmă de ironie. Problema nu e a lui Arşinel, ci a celor care l-au introdus într-o categorie neconformă realităţii.
Treacă-meargă faptul că de vreo câţiva ani Florin Piersic e ales cel mai mare actor al României. De b
