Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calendar fiscal 2008

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 ianuarie 2008 ·

Care sunt taxele şi impozitele pe care populaţia le are de plătit anul acesta, unde şi in ce termene se pot achita dările şi ce penalităţi se percep pentru intărzieri aflaţi consultănd Calendarul fiscal. Vestea bună e că majoritatea taxelor au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut.

Vreţi să ştiţi care sunt datele pănă la care puteţi plăti fără penalizări taxele şi impozitele locale sau pe cele de la secţia financiară? Consultaţi calendarul fiscal pentru 2008.

Calendarul fiscal se adresează celor care au o locuinţă, o maşină sau romănilor care obţin bani din contracte de comision, din inchirieri de locuinţe, dar şi persoanelor care lucrează ca liberi profesionişti sau care au venituri din alte activităţi comerciale.

TAXE LOCALE. Primăriile percep taxe pentru toţi proprietarii de locuinţe şi terenuri intravilane sau extravilane. De asemenea, şi posesorii de autovehicule, rulote, bărci cu motor ori fără motor sau de locuri de parcare şi garaje plătesc taxe locale.

Vestea bună este că aceste impozite nu se vor majora in acest an, deci oamenii pot să-şi dimensioneze bugetul la nivelul anului trecut. Plata taxelor locale se poate face fără majorări, in două tranşe, pănă la 31 martie, respectiv 30 septembrie. Insă, cei care achită pănă la 31 martie toată suma datorată pentru anul 2008 vor beneficia de o reducere care depinde de la localitate la localitate. Consiliile locale din primării pot face reduceri pănă la maxim 10% din impozit pentru persoanele care plătesc anticipat toată suma pănă la 31 martie. In Bucureşti, reducerea este de 7%, la fel ca şi anul trecut. Taxele locale se pot plăti la direcţia de impozite şi taxe locale din primării, precum şi la unităţile CEC sau la oficiile poştale din toată ţara.

ACTIVITÃ...ŢI INDEPENDENTE. Romănii care obţin venituri din activităţi independente impuse

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan

Mediafax acum 20 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 14 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum 49 minute
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 9 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 9 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 6 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 10 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°