Craiova avea privilegiul să le asculte melodiile, să se minuneze de talentul lor, dar şi să se mândrească pentru că i-a crescut. Erau muzicienii de ieri ai Băniei - Elena Teodorini, Ion Vasilescu, Maria Tănase.Muzica de altădată a Craiovei se făcea auzită prin glasurile lor - Elena Teodorini sau o „Doamnă de rouă“, cum aveau să o numească atât de frumos Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu, în cartea „Craiova, mon amour“, pe Maria Tănase. Povestea lor curge încet, aducând ceva din frumuseţea vremurilor de altădată. Glasurile lor ne conduc spre acele vremuri. Cine nu îşi aminteşte astăzi de strălucita fiică a oamenilor de artă craioveni, Maria şi Theodor Teodorini? Elena Teodorini era o fetiţă încântătoare, care s-a format precumpănitor în mediul muzical craiovean, bucurându-se de sprijinul şi preţuirea unor mari muzicieni ai vremii din Cetatea Băniei (Al. Flechtemacher, Karl Theodor Wagner, Eduard Wachman, Grigore Gabrielescu, Gh. Simonis), şi care şi-a împlinit „debutul“ apariţiei în public cu Corul Aşezămintelor „Madona Dudu“. După studii făcute la Milano şi San Giovanni, a debutat în roluri de canto alto şi soprană lejeră. Talentul său a cucerit, astfel că în 1877 a urcat pe scena din Bucureşti, în rolul Magdalena din „Rigoletto“, apoi în „Bărbierul din Sevilla“, pentru ca trei ani mai târziu să debuteze la Scala din Milano, cu rolul Margaretei din „Faust“. Şi uite aşa, Elena Teodorini cucerea cele mai mari triumfuri, fiind aclamată în delir, după cum nota Gh. Creţoiu, cu creaţiile ei din „Gioconda“, „Carmen“, „Navarena“, „Mefisto“. Marea şi prima româncă ajunsă pe scena de prestigiu mondial Scala avea să fie catalogată drept „cea mai fantastică Margaretă auzită vreodată pe scenele lumii“. Verdi o numea atunci „prima voce a Europei din toate timpurile“. Şi totuşi, de acolo, de departe, Elena nu avea să uite niciodată de Craiova ei dragă; legăturile sale