De patru luni lumea fotbalului se confruntă cu un serial parcă fără sfârşit, singurul capabil să rivalizeze cu serialul „Dispariţia Elodiei”. Indiferent de sursă, serialul „Răzvan la Dinamo” capătă mereu aceeaşi atenţie şi mediatizare. Ne confruntăm în mod obsesiv cu aceleaşi personaje care nu aduc niciun element nou în discursul lor: Răzvan Lucescu, Ioan Neculaie, Nicolae Badea, Vasile Turcu şi Cristi Borcea. O singură scânteie mediatică declanşează un nou episod. Un singur cuvânt spus într-un context greşit aduce cu sine tone de speculaţii. Episodul porneşte mereu din Şoseaua Ştefan cel Mare, cu deja veşnica axiomă: „Îl vrem pe Răzvan”, urmat de o pauză de câteva zile în care mintea jurnaliştilor debitează inepţii la foc automat (de la salarii până la strategii de transfer), întreruptă la un moment dat de o declaraţie pacifistă şi cu zâmbetul pe buze al lui Răzvan: „Mă simt bine la Braşov. Dinamo are antrenor” şi totul se încheie mereu cu refuzul categoric al patronului de la poalele Tâmpei, Ioan Neculaie: „Răzvan nu pleacă nicăieri”. Serialul este o pâine bună de mâncat pentru mass-media, având în vedere că atât clubul Dinamo, cât şi Răzvan Lucescu, sunt branduri de succes în lumea fotbalului românesc. Nimeni nu ţine cont însă de fanii celor două echipe, care urmăresc fiecare episod cu sufletul la gură într-un suspans teribil. Pe de-o parte dinamoviştii, care, ca de obicei, sunt împărţiţi în două tabere, pro şi contra Răzvan. Cei pro-Răzvan aşteaptă sosirea antrenorului ca pe un colac de salvare pentru echipa „câinilor”, în timp ce grupul contra-Răzvan nu uită că pe vremea când era la Rapid, Lucescu jr. a scandat în repetate rânduri împotriva dinamoviştilor printre care şi binecunoscutul refren: „Cine fură? Dinamo!”.

Nu în ultimul rând, direct vizaţi sunt şi fanii braşoveni, care, o dată cu venirea lui Răzvan, au prins mirosul performanţei şi nu concep să s