Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În vacanţa de vară, la muncă în Germania

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 5 ianuarie 2008 ·

Studenţii braşoveni îşi pot petrece vacanţa de vară… prin muncă. Uniunea Europeană vine cu o alternativă la statele americane, până acum destinaţia tradiţională pentru programele de „work and travel”. Germania este ţara care, în premieră, acceptă studenţi români dispuşi să muncească pe perioada vacanţei de vară. Durata contractului este de minim două luni şi vor fi selectaţi doar studenţii care urmează cursurile de zi ale facultăţilor de stat sau particulare acreditate. Doritorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani şi să nu fie studenţi în primul sau ultimul an de facultate. De asemenea, trebuie să aibă cunoştinţe „bune, până la foarte bune” de limba germană.

Test de limbă şi

recomandare

de la profesori

Condiţiile de selecţie sunt mai drastice decât cele stabilite pentru alte programe de acest gen. Este nevoie de un test de limbă, care va fi susţinut la Bucureşti, iar printre actele din dosar trebuie să se regăsească şi o recomandare de la unul dintre profesori. Job-urile nu sunt însă de intelectuali. De regulă, se oferă posturi în gastronomie şi în domeniul hotelier, iar angajatorii au specificat că doritorii nu trebuie să aibă preferinţe pentru o anumită localitate sau regiune. Depunerea dosarului de face între 7 şi 21 ianuarie, la sediul centrului de Informare şi Consiliere privind Cariera din Bucureşti, de pe strada Vânători numărul 1, sector 5, între orele 9.00 şi 15.00. Simultan va avea loc şi susţinerea testului de limbă. „Este pentru prima oară când se face o astfel de selecţie. Noi ne ocupăm doar de mediatizarea ofertei, studenţii fiind cei ce trebuie să îşi depună personal dosarul, la Bucureşti. Dosarul trebuie să conţină actul de identitate buletin sau carte de identitate cu valabilitate de minim şase luni, în original şi în copie, paşaport cu valabilitate de minim şase luni, în original şi în copie, adev

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 17 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 22 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 14 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°