În primul rând, la economie. Instabilitatea politică şi un guvern slab au dus la un comportament riscant în finanţele publice. Guvernul de dreapta Tăriceanu s-a dovedit mai iresponsabil fiscal decât guvernul de stânga Năstase şi aceasta este încă o dovadă a irelevanţei doctrinelor în România. Supraîncălzirea economiei după câţiva ani de creştere, iresponsabilitatea bugetară, combinate cu şocurile externe (criza creditelor din Europa şi America), ne-ar putea duce la prima criză economică trăită de generaţia consumistă. De câţiva ani, România urbană trăieşte deliciul consumului. Creşterea economică, expansiunea creditului imobiliar şi de consum au creat o clasă de mijloc tot mai substanţială. Aceasta este formată din românii care blochează traficul din Valea Prahovei în week-end şi din Bucureşti în fiecare zi. Au trecut zece ani de la ultima recesiune (determinată de reformele necesare în 1997) şi prima generaţie de consumatori ai post-tranziţiei consideră că boom-ul este o stare naturală. Nu este aşa. Există semne că economia se poate gripa. O economie tot mai dependentă de servicii şi investiţii este şi mai expusă unor potenţiale crize. Până acum, criza politică s-a desfăşurat independent de situaţia economică. Dacă guvernele vor continua să pompeze bani în economie, s-ar putea să asistăm la situaţia inversă: o criză economică ar putea arunca politica în aer.

În al doilea rând, trebuie să acordăm atenţie consolidării statului de drept. Corupţia sistemică este pentru prima dată ameninţată de instituţii cu puteri speciale. Influenţa externă a fost hotărâtoare în această direcţie. Am creat PNA la insistenţele Comisiei Europene şi tot Comisia a fost principalul suporter al reformelor. Iar 2007 a fost anul dezamăgilor. Odată intraţi în UE, puterea Comisiei asupra guvernului de la Bucureşti a scăzut simţitor. S-a văzut imediat efectul: politicienii care au beneficiat