Asadar am intrat in anul olimpiadei de la Beijing! Dupa Berlin 1936 si Moscova 1980, Olimpiada e din ce in ce mai aproape de un nou popas pe tarimul Ideologiei. La protestele organizatiilor pentru drepturile omului si ale dizidentilor chinezi, institutiile europene raspund proiectind asupra marelui imperiu comunist aceleasi iluzii pacificatoare, aceleasi sperante de reconciliere cu care ne-a obisnuit.
Cu un “fair-play” desavirsit, presedintele Parlamentului European “spera” ca jocurile olimpice din 2008 “sa marcheze schimbari pozitive in ceea ce priveste dialogul dintre guvernul chinez si tibetani”. Ca un veritabil “pedagog de scoala noua”, Europa se dezice de tehnica motivarii negative, refuza sa administreze Chinei vreun “stimul” aversiv. E mai bine sa foloseasca numai stimuli premiali, s-o cadoriseasca cu incredere exact cum a procedat si CIO atunci cind i-a incredintat organizarea Olimpiadei.
Si de ce n-ar credita-o, atita timp cit si-a facut impecabil tema principala: Cresterea Economica. Pentru ca, nu e niciun secret, Olimpiada a fost oferita Chinei ca premiu fiindca e prima tara comunista care exorcizeaza “demonul” etatismului, prima tara comunista care aduce ofrande Zeului Pietii, demonstrind fara dubiu ca: ”unde economie nu e, nimic nu e”.
Cit despre cei care clameaza progresul drepturilor si libertatilor, ei pot fi adormiti cu o poveste minunata: Olimpiada este un “cal troian” care, odata patruns in inima Beijing-ului il va cuceri, slobozind din pintece infailibilul antidot al arbitrarului: spiritul democratic. Tibetul va fi eliberat, dizidentii chinezi vor fi scosi din inchisori si bagati in prime time la televiziunea nationala pe post de crainici sportivi, iar celebra “politie a internetului” isi va da obstescul sfirsit.
Din pacate, nimeni nu pare sa se teama azi de occident si de cadourile pe care le face a
