Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA a desemnat filmul lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, drept cel mai bun film străin, în cadrul premiilor anuale ale asociaţiei, informează „New York Times”. Filmul lui Mungiu a fost urmat în top de producţiile „Diving Bell and the Butterfly” şi „Persepolis”, de Julian Schnabel, cel care în urmă cu câteva zile contesta câştigarea „Palm d’Or”-ului de către „4,3,2”.
„The Diving Bell” al lui Julian Schnabel este pe locul al doilea şi în marele top al criticii, asociaţia acordând premiul pentru cel mai bun film producţiei „There Will Be Blood / Scandalul petrolului”, realizatorul filmului, Paul Thomas Anderson, fiind desemnat „cel mai bun regizor”. Pentru rolul din „There Will Be Blood / Scandalul petrolului”, Daniel Day-Lewis a fost ales „cel mai bun actor”, în timp ce Robert Elswit a fost distins cu un premiu pentru imagine. Filmul „No Country for Old Men / Nu există ţară pentru bătrâni” al fraţilor Ethan şi Joel Coen a ocupat locul trei în marele clasament.
Premiile criticilor americani pregătesc terenul pentru oscar
De asemenea, Julie Christie, aleasă cea mai bună actriţă pentru rolul din „Away From Her”, a concurat cu românca Anamaria Marinca (pentru rolul care a consacrat-o) şi cu Cotillard pentru „La Vie en Rose”. Premiile pentru cei mai buni actori în roluri secundare le-au revenit lui Cate Blanchett pentru rolul din filmul „I’m Not There” de Todd Haynes şi lui Casey Affleck, pentru interpretarea din producţia „The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford” („Asasinarea lui Jesse James de laşul Robert Ford”) a lui Andrew Dominique.
Tot în cadrul premiilor asociaţiei criticii, Tamara Jenkins a câştigat premiul pentru scenariu pentru filmul „The Savages”, iar „No End in Sight”, filmul lui Charles Ferguson despre războiul din Irak, a fost ales „cel mai bun film d