Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 ianuarie 2008 ·

Regăsire după 67 de ani

Jack Allen, din Suffolk, Marea Britanie, a avut parte de o experienţă emoţionantă, el regăsindu-şi sora după 67 de ani. Cei doi fuseseră despărţiţi la doar patru săptămâni după naşterea lui Allen, mai precis, în 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial. Bărbatul, care s-a numit iniţial Joseph McIver, a fost adoptat de Frank şi Christine Allen din Birmingham. Sora lui Jack, Pat Collins, astăzi în vârstă de 75 de ani, nu şi-a uitat niciodată frăţiorul pierdut. Cea care a făcut posibilă această întâlnire emoţionantă a fost fiica lui Pat, Carole, care şi-a cunoscut unchiul, fiind vecini în acelaşi sat. „Îl cunosc pe Jack de trei ani. Mi-a spus că se trage din estul Londrei şi că numele său fusese Joseph. Eu i-am povestit istoria mamei mele şi i-am spus că numele ei de familie este McIver. Vorbesc cu el de atâta timp, ne-am trimis cadouri, felicitări şi niciodată nu mi-am imaginat că este fratele mamei. El nu ştia că mai avea fraţi. Eu i-am spus că are nouă“, a povestit Carole.

Ploaie de iguane în Florida

Din cauza valului neaşteptat de aer rece care a lovit Florida, iguanele, mari iubitoare de căldură, au început să cadă din copaci. Zonele cele mai afectate par a fi parcurile Bill Bags şi Crandon din Key Biscaine, la sud de Miami, unde vizitatorii au încercat să salveze iguanele care zăceau sub copaci. Acestea supravieţuiesc, de regulă, la temperaturi între 23 şi 35 de grade Celsius, iar temperaturile din Florida au coborât în aceste zile până la 4-5 grade Celsius. Potrivit specialiştilor, la 15 grade, iguanele încep să se mişte cu dificultate, iar la cinci nu se mai pot ţine pe copaci şi cad.

Salteaua dragostei

Compania americană Mehdi Mojtabv a venit în ajutorul amorezilor cu o saltea cu totul specială. După cum informează Krone.at, Love Matress, datorită structurii sale, oferă îndrăgostiţilor posib

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°