O prietenă de familie, plecată incă inainte de ’89 dincolo de Europa, ne-a apelat inainte de Crăciun. Şi cum o preocupă funcţionarea motoarelor economiei mondiale, deşi se ocupă cu medicina, ne-a provocat la un colocviu despre ce se intămplă prin lumea mare la sfărşitul anului 2007; dar şi, mai cu seamă, despre ce se intămplă la noi.

O prietenă de familie, plecată incă inainte de ’89 dincolo de Europa, ne-a apelat inainte de Crăciun. Şi cum o preocupă funcţionarea motoarelor economiei mondiale, deşi se ocupă cu medicina, ne-a provocat la un colocviu despre ce se intămplă prin lumea mare la sfărşitul anului 2007; dar şi, mai cu seamă, despre ce se intămplă la noi. La un moment dat ne-a spus apăsat că noi, cei din ţară, fiindcă privim lucrurile din imediata lor apropiere, nu vedem "căt de mult a crescut rata progresului in Romănia". Sunt cuvintele ei. Le-am reţinut intocmai. Acum le reproduc intocmai. De atunci, de cănd le-am auzit prima oară, mă tot intreb căt adevăr şi căt neadevăr conţin ele.

O analiză globală poate fi derutantă. Fiindcă Romănia este lovită de o polarizare dramatică. E adevărat că zone intregi s-au schimbat radical in bine şi sunt de nerecunoscut; dar sunt şi multe zone care s-au schimbat prea puţin sau nu s-au schimbat deloc, fiind incă sub apăsarea sărăciei. E adevărat că numărul salariilor mari - in multinaţionale sau in companiile romăneşti de succes - e in creştere. Dar cele mai multe dintre salarii sunt mici. O parte a populaţiei şi-a sporit cheltuielile, şi-a intensificat imprumuturile de la bănci, consumul a crescut; dar multor romăni rareori le ajung banii de la o lună la alta. Salariaţii, cei mai mulţi dintre ei, sunt obişnuiţi, nu de azi-de ieri, ci de mai multă vreme, să aştepte cu nerăbdare ziua de leafă. Fiindcă işi leagă execuţia bugetului de familie de ziua in care "se dau banii": atunci