Stim cu totii in principiu ce este un banc. Vechii greci, de la care ni se trag multe, numeau cu acest cuvint (anekdotos) povestirile scurte nescrise, needitate. Este poate cel mai utilizat gen oral, prin care se ironizeaza, ia in deridere, se fac glume si se critica. Bancul politic este o specie aparte si a facut o mare cariera in lumea moderna, iar in sistemele politice represive a fost o adevarata supapa pentru populatie si o oaza de libertate.
Oamenilor puterii, pe care aceste bancuri ii vizeaza, precum si institutiilor care se ocupa cu „bunul” mers al lucrurilor, le amintim ca bancul nu are un autor concret, el este un produs anonim sau mai degraba colectiv. De aceea el nu se spune in nume propriu, ci trimite la o serie intreaga de povestitori.
Faptul ca bancul e o creatie anonima nu face decit un mare bine, atit celui care l-a creat, cit si celui care-l spune. Se pare ca bancul, prin modul sau de constructie, are capacitatea de a proteja atit sursa, cit si emitatorul, fata de stim noi cine.
Un bun amic rus, antropolog de meserie, care a scris o carte ce analizeaza rolul bancului politic in societatea sovietica si cea ruseasca , imi spune ingrijorat ca o data cu venirea la putere a lui Putin bancurile politice au inceput sa se imputineze.
Disparitia bancului politic dintr-o societate, oricit de buna ar fi ea, sustine el, este un mare semn de intrebare si ar trebui sa ne ingrijoreze, caci asta ne arata ca partea activa a populatiei a renuntat la reflexie, la spiritul critic si devine fie complice cu sistemul politic in cauza, fie se multumeste cu ceea ce are si intra intr-o stare de vegetare.
Pina si in URSS productia de bancuri politice a fost destul de fructuoasa si mai toti corifeii sovietici de la Lenin si Stalin, pina la Brejnev si Gorbaciov sint prezenti in toate ipostazele si sint ironizati. Eltin
